De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Aproape 200 de sindicalisti din cadrul Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie se afla la aceasta ora in fata sediului Guvernului, unde a fost anuntata organizarea unui miting de protest. Functionarii publici au anuntat inca de ieri ca pe data de 5 mai vor intra in greva generala, pe termen nelimitat, insa actiunea de astazi face parte din calendarul protestelor si vrea sa reprezinte o ultima sansa de negociere data reprezentantilor Executivului.
Vicepresedintele federatiei, Liviu Pop, declara pentru citynews.ro ca numarul protestatarilor prezenti la pichetarea de sub ferestrele Guvernului ar fi fost mult mai mare, insa autorizatia primita pentru derularea mitingului a permisi doar unui numar redus de sindicalisti sa iasa azi in strada. “In aceste momente asteptam o intrevedere cu oficialii din cadrul ministerelor de resort. Vom putea da detalii suplimentare dupa incheierea protestului”, a mentionat telefonic vicepresedintele Pop, care se afla in aceste momente in mijlocul functionarilor stransi la Guvern.
Salariatii din administratie cer pe de-o parte pastrarea lefurilor la nivelul lunii decembrie 2009, ei nu sunt de acord cu formula de aplicare a legislatiei privind salarizarea in sistem unic bugetar si solicita blocarea disponibilizarilor in institutiile publice. Protestul de azi e prevazut sa se incheie in jurul orei 13:00. Vom reveni cu detalii referitoare la discutiile pe care liderii sindicali le vor avea cu membrii Executivului.
citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.