De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Zeci de personalitati ale culturii clujene s-au adunat astazi la Muzeul de Arta pentru a participa la lansarea cartii "Mileniul pierdut. Asediu la portile istoriei", publicata la editura Dacia si scrisa de sibianul Florin Diacu, profesor la Universitea din Victoria din Canada, al carui Institut Pcific de Stiinte Matematice l-a condus intre 1999 si 2003. Evenimentul a fost organizat de clubul Rotary, iar lucrarea a fost tradusa de Vasile Mioc si Doina Ionescu.
"Cartea lui Florin Diacu este una neobisnuita, iar oamenii s-au obisnuit sa lectureze lucrari obisnuite. Ne incita spre lectura si ne obliga sa gandim. Suntem, printr-o conventie, in anul 2009 de la nasterea Mantuitorului sau in 7.517 in era bizantina sau de la facerea lumii. Nu este usor sa operezi cu timpul. Noi, oamenii, nu avem capacitatea de a masura obiectiv timpul", a declarat Ioan Aurel Pop, profesor la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii "Babes-Bolyai".
Autorul insusi scrie in cartea sa ca nu a inteles niciodata de ce in unele secole din istoria Romanilor nu exista informatii concrete despre oamenii ce populasera fostul teritoriu al Daciei. "Nicio sursa nu garanteaza prezenta unor formatiuni sociale de la retragerea aureliana (217-273 e.n.) pana la luptele din secolul al X-lea dintre navalitorul ungur Tuhutum si voievodul roman Gelu. Spre meritul lor, istoricii romani au gasit precedente argumente lingvistice si toponimice in favoarea continuitatii daco-romanilor pe teritoriul Daciei. Dovezile arheologice si numismatice sunt, insa, departe de a acoperi intreaga perioada", spune Florin Diacu in lucrarea sa.
Florin Diacu a semnat peste o suta de lucrari, precum si cinci carti. Una dintre ele, "Intalniri ceresti: originea haosului si a stabilitatii", publicata la editura Princeton si tradusa in sase limbi, a obtinut premiul "Cea mai buna carte academica" a anului 1997. Urmatorul sau volum, "Megadezastre: stiinta prezicerii marilor calamitati", va aparea in acest an la editurile Princeton si Oxford.
Raluca Grecu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.