De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Peste 1.400 de elevi din clasele a VII-a si a VIII-a intra de astazi in febra tezelor cu subiect unic, cu prima proba, la Limba si literatura materna.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Cluj, Anca Radu, la nivelul judetului sunt 1.442 de elevi care vor sustine teza unica, la limbile germana si maghiara. “La limba germana sunt 51 de elevi in clasa a VII-a si 45 in a VIII-a, iar la limba maghiara sunt 668 de elevi in clasa a VII-a si 678 din a VIII-a”, a explicat Anca Radu.
Conform programului stabilit de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI), examenele continua pana pe data de 21 mai, cu probele la limba si literatura romana, matematica si proba la alegere, istoria romanilor sau geografia Romaniei. Rezultatele examenelor vor fi afisate abia dupa ultima proba, dupa data de 25 mai, urmand ca apoi sa fie depuse contestatiile.
De asemenea, cei care nu reusesc sa promoveze tezele unice in aceasta perioada au posibilitatea sa se prezinte si la sesiunea speciala a tezelor, care se va desfasura in perioada 26 mai – 4 iunie.
Programul tezelor din semestrul al II-lea:
- 29 aprilie 2009 - Limba si literatura materna
- 5 mai 2009 - Limba si literatura romana
- 13 mai 2009 - Matematica
- 21 mai 2009 – Istorie - Geografie (numai pentru clasa a VIII-a)
Perioada speciala de teze:
- 26 mai 2009 - Limba si literatura materna
- 28 mai 2009 - Limba si literatura romana
- 2 iunie 2009 - Matematica
- 4 iunie 2009 – Istorie - Geografie (numai pentru clasa a VIII-a)
Ioana Babos
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.