De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Ultimul obstacol împotriva construirii pistei de 2.100 de metri a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca a căzut. Consiliul Județean a preluat clădirea ce intra în zona de protecție a căii de rulare de la Ministerul Apărării și a demarat deja procedurile pentru demolarea acesteia. Este vorba de o construcție ridicată în anii 1960 și care este dezafactată în prezent.
Reprezentanții Consiliului Județean au explicat și că exproprierile merg în linie dreaptă, alte nouă persoane urmând să își primească banii. Noua pistă ar urma să fie utilizată deja în vara acestui an având în vedere că aterizarea unor avioane de mari dimensiuni va deveni posibilă.
"Lucrările la pistă continuă chiar și în această perioadă. Una peste alta lucrările merg înainte, suntem în grafic. Noi am plătit până acum din bugetul județului contravaloarea lucrărilor făcute de aproximativ 1,6 milioane de lei și sperăm noi în conformitate cu contractul în lunile iunie - august să avem o pistă nouă", a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Alexandra Groza
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.