Cauta RSS Feed Schimba judetul

Ploile au facut ravagii la Turda si la Mihai Viteazu

Eveniment 23 Iunie 2010 - 16:50 - Vizualizari: 3443
Ploile au facut ravagii la Turda si la Mihai Viteazu

Inundatiile si viiturile au afectat casele oamenilor si culturile agricole. In Turda au fost inundate 119 gospodarii, iar in localitatea Mihai Viteazu culturile de legume, cereale si plante industriale au fost compromise pe sute de hectare

 

Grindinda, vijelia si ploile inregistrate in ultima saptamana au provocat distrugeri pe sute de hectare de teren si inundarea a peste 100 de gospodarii. Culturile de legume si cereale au fost afectate atat de caderile masive de grindina, dar si de ploile ce nu au contentit timp de o saptamana.

 

Ravagii in comuna Mihai Viteazu

In localitatea Mihai Viteazu, potrivit unor estimari preliminarii au fost afectate 343 de hectare de teren agricol cu diverse tipuri de culturi. „ Suprafetele cele mai mari au fost inregistrate la cereale. Potrivit unor estimari preliminarii este vorba de 110 hectare de porumb, 99,1 de hectare cu grau, 75,6 de hectare cultivate cu sfecla de zahar, 19 hectare cultivate cu legume si alte 40 de hectare cu soia”, a declarat Traian Bica, inspector in cadrul Serviciului pentru Situatii de Urgenta a Primariei Mihai Viteazu.

 

Bica a precizat ca o parte a distrugerilor au fost o consecinta a caderilor de grindina agravate de ploile neintrerupte din ultima saptamana. Terenurile afectate apartin in proportie de 90% unor societati comericale cu specific agricol si doar o mica parte sunt ale producatorilor agricoli individuali.  Traian Bica a mai precizat ca doar doua firme au solicitat adeverinte de la Primarie pentru a obtine despagubiri in baza unor asigurari. „Probabil vor veni mai multi sau poate ca inca ei nu stiu ca au nevoie de astfel de adeverinte. Noi nu putem certifica gradul de compromitere a culturilor, ci doar faptul ca fenomenele metorologice au avut loc, arealul si perioada de timp in care acestea s-au produs”, a mai aratat Traian Bica.

 

Vor creste preturile produselor agricole

Ildiko Adam, consilier superior cadastru si agricultura din cadrul Primariei Mihai Viteazu spune ca distrugerile provocate de vremea rea va da cresteri ale pretului la zarzavaturile produse in zona. „O sa creasca preturile legumelor din piata. Cresterea nu o sa fie mare, deoarece ar intra in competitie cu preturile din magazine. Cert este ca distrugerile provocate vor afecta productia de legume”, a comentat Ildiko Adam.  Vremea rea din ultima luna va determina si o scumpire a mierii si a produselor apicole secundare. Potrivit lui Antal Kepes, unul dintre cei mai mari apicultori din zona Turzii, extractiile de miere au fost mai mici decat in anul trecut, iar productia sub asteptari. „Va fi o scumpire a mierii, cel putin pe anumite sortimente. De exemplu anul trecut am facut pana in aceasta perioada doua sau trei extractii de miere de salcam. Anul acesta am facut doar una si productia a fost mai mica” a aratat apicultorul.

 

Probleme si la Turda

Apele rezultate in urma ploiolor au afectat direct si gospodariile din Turda si Mihai Viteazu. In muncipiul Turda au fost inundate 119 gospodarii din care 40 de case au fost inundate dupa ce Valea Racilor, paraul care strabate orasul, a crescut peste maluri. Apa a patruns pe 12 strazi din oras,  dintrecare doar trei au cu canalizare. „ Am avut cereri de interventie in cazul a 119 gospodarii in cartierul Turda Noua, in special in urma inundarii curtilor si subsolului. Au fost locuinte de pe 12 strazi din oras. Am intervenit cu doua vidanje si doua motopompe una a pompierilor iar cealalta a Primariei”, a declarat directorul tehnic al Primariei Turda, Emil Dardai.

 

Autoturisme avariate de grindina

In localitatea Mihai Viteazu, grindina a lovit circa 20 de autoturisme, majoritatea cu valoare mare iar apele de pe vai au inundat cinci case si 10 hectare de teren. „ Au fost distruse circa 20 de masini. Majoritatea dintre ele cumarate in leasing. E vorba si de autoturisme scumpe, unele de cate 30.000 de euro. Paraul Badenilor a inundat brusc 10 hectare de teren si o casa in mieze de noapte, iar apa a fost de 40 de centimetri. Podul de la Ciucas a fost dus de ape. Practic am fost chemati sa intervenim de marti noaptea de la 1.00”, a declarat Ioan Zeng, primarul din Mihai Viteazu.

 

Horea Hudrea

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • stejarul | 23 Jun 2010 | 21:42
    Unde sunt padurile noastre care aduceau un plus de echilibru? Nu erau alunecari de teren, nu erau tornade, nu erau aceste vijeli, nu erau asa diferente de temperatura de la o zi la alta, nu erau inundatii, nu erau....Cand o sa fie plantate la loc?Cand o sa se opreasca defrisarile?