Cauta RSS Feed Schimba judetul

Primarul puscarias: Ca edil, ai adesea sanse sa iei bani

Eveniment 09 Martie 2010 - 22:24 - Vizualizari: 1590
Primarul puscarias: Ca edil, ai adesea sanse sa iei bani

Petre Coste, fostul primar din comuna Jucu, primul primar din Romania condamnat la inchisoare dupa ce a fost gasit vinovat de luare de mita, spune ca, atata timp cat ocupi functia de primar, ai ocazia la fiecare licitatie sa iei mita. Barbatul, incarcerat in prezent la penitenciarul din Gherla, sustine ca unii primari se bazeaza pe legaturile pe care le au cu diverse persoane influente din politica si de aceea scapa mult mai usor.

 

Primarii spagari se bazeaza pe legaturi de partid

Dupa mai bine de doi ani de judecata, timp in care a fost inchis fie in arestul IPJ, fie la spitalul penitenciar din Dej, fie la penitenciarul Gherla, fostul primar spune ca ii pare rau ca nu a luat si alta data mita, avand in vedere ca altii ca el au primit pedepse mult mai usoare, desi au pretins sume mai mari de bani.

 

“Eu nu m-am bazat pe partid atunci cand am fost luat. Oricum, a fost si singura data cand am calcat stramb si in noaptea cand m-au arestat m-au si exclus din partid. Sunt sigur, insa, ca altii, care sunt primari in orase mai mari, vor scapa mai usor. De exemplu, Mircea Gutau, primarul din Ramnicu Valcea, a luat mita o suma mai mare decat am luat eu si este primarul unui oras mult mai mare, la Ramnicu Valcea, dar a luat o pedeapsa mai mica, desi este mult mai tanar ca mine. Uitati-va la Solomon, primarul Craiovei, probabil ca legaturile cu Basescu il vor scapa”, spune barbatul in varsta de 67 de ani.

 

“Mai bine nu ma judecam”

In iulie 2007, fostul primar al comunei Jucu, care dupa venirea Nokia a cunoscut o crestere semnificativa a preturilor terenurilor din zona, primea mandat de arestare pentru 29 de zile. Barbatul era acuzat de procurorii DNA ca ar fi pretins 20.000 de euro mita pentru a improprietari o persoana cu un teren aflat in apropierea fabricii Nokia. In urma cu mai bine de o luna, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pastrat decizia Curtii de Apel Cluj, care, in mai anul trecut, l-a condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare.

 

“Eu de doi ani si sapte luni ma tot judec. Eram de mult acasa daca nu ma judecam. Dar, din pacate, jocul il fac procurorul si cu judecatorul. Doar ies pe aceeasi usa, se intalnesc, in pauza isi beau cafelele impreuna. Daca nu ma judecam, eram acasa deja si nu mai trebuia sa dau nici bani la avocat. Am dat mai mult de 5.000 de euro”, spune primarul, care a acceptat sa acorde un interviu din spatele gratiilor.

 

Primarii, ademeniti cu mita la fiecare licitatie

Acesta spune ca primarii sunt adesea pusi in situatia in care li se ofera diverse sume de bani pentru a favoriza anumite firme la diverse licitatii care se organizeaza din bani publici. Iar uneori suma care se pune la bataie este extrem de mare. “Ca primar, ai posibilitatea de multe ori sa iei spaga”, spune primarul. “De exmplu, eu am bagat apa in sat printr-un proiect de 14 miliarde de lei. La licitatie au fost sase firme si una dintre acestea mi-a oferit pana la un miliard de lei vechi ca sa o favorizez. Dar am refuzat”, continua Coste.

 

In iulie 2007, primarul nu a mai refuzat cei 25.000 de euro promisi pentru a improprietari o persoana cu un teren care apartinea composesoratului. “Atunci am calcat strab. A fost o slabiciune si nici nu stiu de ce am acceptat pentru ca masina aveam, copiii imi sunt la casa lor si aveam un salariu de 2.800 de lei. Nici nu m-am gandit ce sa fac cu banii, a fost o tampenie de a mea. Dar sincer va spun ca nici nu stiam ca sunt atatia bani in punga de nailon”, povesteste fostul primar. Unele firme, continua barbatul, au curajul sa propuna direct oferta. “Unii venau si ziceau «daca credeti si o sa castig eu sa stiti ca o sa aveti parte in timpul lucrarilor de suma asta de bani». Faceau propunerea in asa fel incat eu sa nu am cum sa ii blochez. Discutiile astea apareau la orice licitatie. La unii primari se poate vedea daca trucheaza licitatiile: au masina noua, vestimentatie de lux, masina la fiecare copil”, adauga Petre Coste, care isi aminteste ca la o alta licitatie, care presupunea introducerea retelei de gaz, i s-a propus 10% din proiectul de 6 miliarde de lei vechi.

 

De la mandatul de primar, la mandatul de arest si inchisoare

Dupa trei mandate de primar, fostul edil se vede petrecandu-si batranetea la inchisoare. Insista asupra faptului ca a fost singura data cand a luat mita. “Inca ma chiar gandeam ca poate merge sa ma dea la politie, dar mi-am spus ca e om de afaceri si e de incredere”, spune barbatul cu o usoara ironie. Pedeapsa de cinci ani i se va reduce la 15 luni pe motivul ca are varsta inaintata. “Am facut sapte luni si mai am de facut inca opt. Pana de Craciun sunt acasa. Trece greu pentru ca timpul asta te omoara. Regret in fiecare zi ce am facut, a fost o prostie. Stiti cum e, la varsta mea, cu nepoti, cu copii… e greu. A trecut, totusi, faza de rusine”, spune barbatul.

 

De patru ori pe luna primeste vizite de la sotia sa, care ii aduce pachete cu mancare si schimburi de haine. “De obicei ma plimb, merg la masa, fac curatenie, merg la biblioteca si la biserica. Dar nu sunt acasa. Eu nu am facut nicio paguba la nimeni, nici nu am dat in cap, nici nu am facut un rau. Niciodata nu am luat bani de la nimeni, nici 5 bani, doar atunci… si atunci m-au prins”, incheie barbatul.

 

Tudor Ravoiu

Taguri: primar, jucu, mita, inchisoare
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.