Cauta RSS Feed Schimba judetul

Radu Mazare, anchetat de Agentia Nationala de Integritate

Eveniment 04 August 2009 - 10:36 - Vizualizari: 2380
Radu Mazare, anchetat de Agentia Nationala de Integritate

Verificari ample derulate de Agentia Nationala de Integritate (ANI) in cazul primarului din Constanta, Radu Mazare. Reprezentantii institutiei au aratat astazi, intr-un comunicat de presa, ca edilul “s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 23.04.2003 - 06.11.2003, intrucat a detinut si exercitat concomitent atat functia de primar al municipiului Constanta, cat si functia de administrator la o societate comerciala”.

 

Ca urmare a acestui fapt s-a precizat ca a fost declansata, in conformitate cu prevederile legale, procedura de verificare, cu instiintarea persoanei in cauza, mai multe documente venite de la Judecatoria Constanta, Oficiul National al Registrului Comertului si Administratia Finantelor Publice a Municipiului Constanta, fiind supuse analizei.

 

“S-a constatat faptul ca domnul Mazare Radu-Stefan s-a aflat in stare de incompatibilitate incepând cu data de 23.04.2003 (data intrarii  in vigoare a Legii  nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei) si pâna la data de 06.11.2003 (data retragerii din functia de administrator la S.C. Nisipuri S.A.).

 

Potrivit prevederilor art. 91, alin (3), teza ultima din Legea nr. 161/2003, domnul  Mazare Radu-Stefan, in calitate de Primar al Municipiului Constanta, a avut posibilitatea de a pune capat starii de incompatibilitate in care se afla, prin renuntarea in cel mult 60 de zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ mentionat anterior, insa acesta a renuntat la calitatea de administrator la S.C. NISIPURI S.A. abia in data de 06.11.2003.

 

Conform dispozitiilor art. 91, alin. (4) din acelasi act normativ, 'in situatia in care alesul local aflat in stare de incompatibilitate nu renunta la una dintre cele doua functii incompatibile in termenul prevazut la alin. 3,  prefectul va emite un ordin prin care constata incetarea de drept a mandatului de ales local la data implinirii termenului de 60 zile, la propunerea secretarului unitatii administrativ-teritoriale. Orice persoana poate sesiza secretarul unitatii administrativ-teritoriale'. De asemenea, potrivit prevederilor art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, cu  modificarile  si  completarile  ulterioare, 'fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din functie sau, dupa caz, constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarilor aplicabile demnitatii, functiei sau activitatii respective' ”, au aratat oficialii ANI.

 

In termen de 15 zile de la data comunicarii actului de constatare a conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate, persoana verificata poate face contestatie.

 

citynews.ro


foto (c) radumazare.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.