Cauta RSS Feed Schimba judetul

Reducerea posturilor va afecta activitatea administratiei

Eveniment 07 August 2009 - 11:32 - Vizualizari: 616
Reducerea posturilor va afecta activitatea administratiei

Ovidiu Colceriu, primarul comunei Sanpaul si presedintele filialei Cluj a Asociatiei Comunelor din Romania (ACR), spune ca reducerea cu 20% a functionarilor din administratia publica ar duce la blocarea activitatii autoritatilor locale. "La ora actuala, este o lipsa acuta de personal, atat cantitativ, cat si calitativ, la mai toate primariile din mediul rural. Nu exclud posibilitatea ca in cateva comune sa fie personal suficient, poate chiar supradimensionat, dar, tinand cont de atributiile si raspunderile pe care primariile le au, la ora actuala nu prea vad de unde am putea reduce. Sa nu uitam ca legislatia din ultimii ani a venit cu atributii in plus pentru primarii, chiar daca am vorbi numai de sutele de kilograme de hartie care trec lunar printr-o primarie, rezultat al birocratiei impuse de lege", a declarat Colceriu pentru citynews.ro.

 

 

In plus, mai spune presedintele ACR Cluj, legile in vigoare prevad obligativitatea infiintarii unor servicii si angajarea unui anumit numar de functionari in acestea. "Spre exemplu, pentru accesarea de fonduri europene sau pentru activitatea sociala primariile trebuie sa-si infiinteze servicii in care sa lucreze 3-5 functionari, ceea ce nu se respecta nici acum, fiecare avand una, maxim doua persoane. Ar mai trebui sa angajam cel putin cinci persoane pentru situatii de urgenta, plus alti functionari la camerele agricole, pe care ar fi trebuit sa le infiintam", a adaugat Colceriu.

 

 

La aceste servicii se adauga cei de la serviciile de gospodarire comunala, dar si de la urmarirea aplicarii proiectelor de investitii. In aceste conditii, presedintele ACR Cluj afirma ca majoritatea primariilor din mediul rural nu au de unde sa mai reduca personal daca vor sa respecte legislatia in vigoare si sa faca administratie performanta.

 

 

Cornelia Trif

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.