De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
GALERIE FOTO Epoca locomotivelor pentru trenurile de călători se apropie de final. Reprezentanţii singurei companii care mai construiește garnituri feroviare de călători în România spun că viitorul îl reprezintă vagoanele autopropulsate. Costă puţin, sunt mai rentabile şi necesită mai puţin personal pentru administrare. În 2011, compania clujeană a livrat căilor ferate române 11 astfel de garnituri.
În viitorul apropiat, călătorii nu vor mai trebui să aştepte în gară schimbarea locomotivei. Soluţia europeană este vagonul cu motor propriu. O companie clujeană e singura din ţară care produce astfel de garnituri, prin recondiţionarea şi utilarea unor vagoane vechi, aduse din străinătate. Ramele au câte 4 vagoane şi o capacitate de 250 de persoane. Acestea sunt echipate cu motoare diesel şi mobilier complet nou. Introducerea lor în circuitul naţional ar scurta timpul de manevră, dar şi costurile.
"Gândiţi-vă doar la faptul că în momentul în care ajunge într-o gară se renunţă la manevra de a muta locomotiva din faţă în spate, iar faţă de aceste drumuri care sunt foarte flexibile, au dublă direcţie", a declarat Adrian Timar, președinte CA Remarul.
Compania este lider de piaţă în România şi la producţia şi recondiţionarea de locomotive şi material rulant feroviar. În plus, 10% din producţie merge la export, iar oficialii companiei anunţă că în 2012 contractele externe vor atinge 30 de procente din cifra de afaceri.
"Noi acum avem contracte în Turcia şi Polonia şi intenţionăm să mergem pe această linie şi în special în partea de Africa", a declarat Florentin Barbuceanu, director general al Remarul.
Compania clujeană are o vechime de 142 de ani şi în acest moment are 550 de angajaţi, în condiţiile în care înainte de revoluţie numărul lor era de câteva mii.
Cristian Ilișuan
Foto: Dan Bodea
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.