Revoluţia, în fotografii care au stat 22 de ani la sertar

A aşteptat 22 de ani pentru a publica pozele pe care le-a făcut în Cluj pe data de 22. Era a doua zi după ce 26 de clujeni au căzut sub gloanţe la Librăria Universităţii, Astoria şi Fabrica de bere. Oamenii erau mohorâţi şi descumpăniţi, dar tot s-au găsit câţiva care să aprindă lumânări.

În anul de graţie 1989, într-un decembrie pe care nimeni nu-l prevedea atât de sângeros, un tânăr se aventura cu aparatul foto în mână pe străzile neliniştite ale Clujului. Nu simţea nici frică, nici groază, nici empatie, doar curiozitate. În aer puteai adulmeca vântul schimbării, dar pe străzile îngheţate oamenii se învârteau toţi mici, îngroziţi şi fără noimă. 

Un sertar închis 

După 22 de ani de la cele întâmplate, imaginile – document în alb-negru ale Revoluţiei decembriste – văd în sfârşit lumina tiparului. Autorul lor, tânărul curios şi curajos de mai demult este Eugen Moritz, astăzi profesor la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, la departamentul Foto-Video. Paradoxal, profesorul de la Arte, pasionat până peste cap de fotografie, grafică şi film nu a găsit niciodată timpul sau momentul oportun pentru a publica pozele făcute atunci, în decembrie. 

Singura încercare pe care a făcut-o a fost fix în a doua zi după evenimente, când s-a dus la „Făclia” şi l-a căutat pe fotograful ziarului pentru a le developa. Pentru că atunci acest lucru nu s-a întâmplat, filmul a zăcut mai departe nedevelopat, timp de aproape un an, într-o semi-uitare care risca să afecteze calitatea fotografiilor, filmul fiind expirat. 

„De mai mulţi ani încerc să-mi fac timp pentru a face publice câteva fotografii din arhiva personală. Nu ştiu cum, dar au trecut deja 22 de ani şi cred că dacă acum nu o fac, n-am să o mai fac în vecii vecilor”, a mărturisit el. În premieră pentru Mesagerul de Cluj, cele 27 de fotografii realizate în 22 decembrie 1989 în centrul unui Cluj tensionat şi neliniştit sunt scoase din sertarul unde au zăcut uitate. 

Primăvara a început iarna

Din Timişoara şi apoi în toată ţara, evenimentele din 1989 au schimbat cursul istoriei. Scânteia aprinsă în Timişoara, primul oraş din fosta Republică Socialistă eliberat de sub comunism, s-a extins cu o viteză neaşteptată, iar românii au devenit peste noapte suflete revoluţionare. 

În 21 decembrie, la Cluj-Napoca, Arad, Sibiu şi Braşov au loc confruntări armate şi demonstraţii stradale împotriva regimului, revolte care se soldează cu morţi. În oraşul de pe Someş, primele rafale s-au auzit la orele amiezii în acel 21 fatidic. La ordinele căpitanului Carp Dando, armata a întors armele către civilii care nu îşi doreau decât să respire libertate. Pe 12 dintre aceştia i-a costat viaţa, iar 28 au fost răniţi. În acelaşi timp, o coloană de muncitori  de la Combinatul de Utilaj Greu (CUG) s-a intersectat cu dispozitivul militar condus de căpitanul Ilie Dicu în faţa hotelului Astoria. 

În urma acestei confruntări, 4 oameni au fost împuşcaţi, iar alţi 10 au fost răniţi. Sub comanda căpitanului Iacob Gheorghe, atrocităţile au continuat, culmea, în Piaţa Libertăţii, iar apoi la Fabrica de Bere unde „huliganii” au fost opriţi cu focuri de armă trase răzleţ în mulţime. Pe Calea Mănăştur, alţi 9 clujeni au devenit eroi, trecând în nefiinţă, iar 15 au fost răniţi. 

În aceeaşi zi, de cealaltă parte a oraşului, în zona Piaţa Mărăşti, un dispozitiv militar a oprit o coloană de militanţi. Dintr-un foc, o persoană a fost omorâtă şi alte cinci rănite. 

A doua zi, dis-de-dimineaţă, clujenii au ieşit pe străzile din centru pentru a se convinge că ceea ce se întâmplă e real. Sângele uscat întins pe trotuare, urmele negre de gloanţe care au sfâşiat pereţii clădirilor şi bucăţile macabre de creier uman întinse pe asfaltul murdar au confirmat. Era Revoluţie!

„Domnule, nu sunt ceea ce credeţi!”

Clujeanul Eugen Moritz avea 30 de ani la Revoluţie şi era proaspăt stagiar ca profesor de desen în Călăraşi, localitate unde a fost repartizat de stat după absolvirea facultăţii. Întâmplarea a făcut ca în acea vacanţă de iarnă să se întoarcă la Cluj, luând cu el şi aparatul de fotografiat, un model clasic, model chinezesc, „Seagul” şi trei filme late. 

A doua zi după incidentele din 21 decembrie, soldate cu morţi şi răniţi, profesorul şi-a luat inima-n dinţi şi a ieşit la rândul său pe stradă, fără un ţel anume, fără gândul de a face istorie. „Înarmat” cu aparatul de fotografiat, el s-a aventurat prin mulţimea strânsă în pieţele principale. 

„Mie îmi era frică să scot aparatul de fotografiat din geantă ca să nu se lege lumea de mine şi lor le era frică de mine pentru că nu ştiau cine sunt, fotografiam pe ascuns din geantă”, povesteşte el. 

Încă de la primele încercări de a fotografia în jur, cu toată precauţia de rigoare, el a fost văzut de o persoană. „Era o frică generală, încă Ceauşescu nu fugise, toată noaptea s-a tras cu puşca şi cu mitraliera”, îşi aduce el aminte. 

„A venit la mine tipul ăsta, eu nu ştiam dacă e securist îmbrăcat în civil sau poliţai. A pus mâna pe mine şi a încercat să mă ducă mai aproape de un zid. Văzând că îmi este frică, mi-a spus «Domnule, nu sunt ceea ce credeţi! Vreau doar să-ţi dau adresa mea să-mi trimiţi nişte fotografii»”, a continuat el. 

Aceeaşi frică şi precauţie l-a determinat, totuşi, să nu dea curs acestei invitaţii mai puţin obişnuite. 

Gaura din drapel

Fotografiile-document realizate de Eugen Moritz în respectiva dimineaţă reuşesc să surprindă evenimentele din cursul zilei şi amestecul de groază şi înflăcărare care mustea în aer. Oamenii ieşiti pe străzi din inconştienţă sau solidaritate cu evenimentele fie îşi plângeau morţii, fie se uitau înmărmuriţi la asfaltul însângerat. Într-unul din primele instantanee făcute în Piaţa Libertăţii, actuala Piaţa Unirii, se disting oameni care stau pe marginea trotuarului şi privesc, cu cele mai felurite expresii pe faţă, bucăţile de creier uman întinse pe o coală de hârtie murdară. De jur împrejur sunt aprinse lumânări. 

„Din păcate, în fotografii, fiind alb-negru nu se poate vedea, dar acolo pe asfalt era roşu de fapt, de la sânge”, spune fotograful. „Tocmai creierul! Au tras la cap, nu la picioare cum se face în anumite situaţii!”, exclamă Moritz. 

Din Piaţa Libertăţii (Unirii), el s-a deplasat cu „turma” de oameni spre Catedrala Ortodoxă, din fosta Piaţa Victoriei unde au venit dinspre Piaţa Mihai Viteazu muncitori manifestanţi care purtau steaguri negre, însemne religioase şi un drapel care avea încă stema socialistă din centru. 

„Oamenii strigau «Jos ucigaşul Ceauşescu!», «Fără violenţă!», Nu le era frică. Aveam impresia că lumea, neştiind ce să facă, se plimba de colo până dincolo”, îşi aduce aminte profesorul. 

Aici, în actuala Piaţă Avram Iancu, fotograful s-a urcat în clădirea Arhiepiscopiei, de unde a reuşit să imortalizeze masa de oameni strânsă să se roage şi să o asculte pe disidenta Doina Cornea, care le vorbea la microfon, prin staţia de amplificare scoasă din biserică. „Ea le vorbea oamenilor de credinţă şi libertate, principii de bază în viaţă”. 

Reconstituirea

Eugen Moritz nu a pus mare preţ pe pozele lui, cu atât mai mult cu cât, imediat după Revoluţie, presa publica senzaţionalele imagini surprinse chiar în data de 21 decembrie de Răzvan Rotta, cu cadavrele clujenilor împuşcaţi la Libăria Universităţii. Nici acum nu consideră că instantaneele sale sunt spectaculoase; nu acesta este motivul pentru care a vrut să le publice. Dar este ceva în acele imagini care trebuie văzut. Un fel de mărturisire a oraşului din acele zile sumbre, când libertatea, pe care toţi o adulmecau în aer, avea consistenţa primilor fulgi de nea, iar istoria se scria cu gloanţe, teamă şi lumânări aprinse. 

Rotta, fotograful care a văzut Moartea prin obiectiv

Clujeanul Răzvan Rotta este unul dintre puţinii martori oculari care a avut doza de curaj şi nebunie să se avânte cu aparatul său de fotografiat în mijlocul sângeroaselor evenimente din 21 decembrie. El a realizat un set de 21 de fotografii care surprind cu fidelitate atrocităţile comise de forţele armatei române împotriva unor oameni care nu şi-au dorit decât libertate. 

În agitaţia momentelor care aveau să facă o pată neagră în istoria contemporană a României, Rotta s-a transformat dintr-un om obişnuit, asistent universitar la Institutul Politehnic din Cluj, într-un neînfricat reporter de război. Fotografiile sale au imortalizat cele mai importante şi delirante clipe, când soldaţii români au deschis focul, în plină zi, asupra civililor cu pieptul dezgolit, înarmaţi doar cu o „inimă” mare. 

Dramaticele fotografii, expuse la Cluj, sunt mărturii ca nişte pietre de mormânt pentru eroii anonimi care au avut „demenţa” de a striga în gura mare ”Deşteaptă-te române!”.

Dosarele Revoluţiei. Când eroii primesc „reparaţii” morale 

Chiar dacă poporul a învins în ‘89 un regim opresiv şi umilitor, victoria a lăsat şi multe familii neconsolate. După aproape un sfert de veac de la ceea ce unii numesc cu jumătate de gură „Revoluţie”, dreptatea încă se lasă aşteptată pentru foştii revoluţionari şi rudele celor care şi-au dat viaţa. 

Procesul dosarului Revoluţiei de la Cluj, unde în decembrie au murit 26 de manifestanţi şi alti 52 au fost răniţi, a fost deschis în 1990, dar închis doi ani mai târziu, pentru neînceperea urmăririi penale. În 1997, dosarul a fost redeschis, fiind trimişi în judecată şase inculpaţi sub acuzaţiile de omor şi instigare la omor. De abia în mai 2005, Înalta Curte a achitat un acuzat şi i-a condamnat pe ceilalţi cinci. În prezent, doar unul singur, Ilie Dicu, se mai află după gratii, restul fiind eliberaţi după doar câţiva ani pe caz de boală. 

În 2010, la 21 de ani după evenimente, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a dat o sentinţă prin care nouă dintre revoluţionarii de atunci au fost despăgubiţi cu câte 10.000 de euro drept „reparaţie” morală. Statul român a fost condamnat pentru încălcarea unui drept fundamental, dreptul la viaţă. 

Ramona Costea

Foto: Eugen Moritz