Cauta RSS Feed Schimba judetul

Statul risca sa le acorde despagubiri suspectilor de la BT

Eveniment 02 Iunie 2010 - 10:47 - Vizualizari: 1791
Statul risca sa le acorde despagubiri suspectilor de la BT

Statul roman ar putea fi obligat sa le plateasca despagubiri de cateva sute de mii de euro celor doi suspecti in cazul jafului de la Banca Transilvania, in cazul in care acestia vor ramane in arest , iar instanta de judecata va ajunge la concluzia ca cei doi nu sunt, de fapt, autorii jafului. Aceasta sustine avocatul tinerilor Bogdan Baciu si Andrei Hosu.

 

El a mai spus ca acet lucru este foarte posibil, avand in vedere probele care “se clatina din ce in ce mai tare”, comparand cazul celor doi tineri cu cel al lui Emil Diaconescu, barbatul care a primit despagubiri de 490.000 de euro dupa ce a stat aproape un an in arest preventiv. “Cazul celor doi tineri inculpati seamana izbitor cu cel al barbatului suspectat ca a omorat doua farmaciste in Brasov si care s-a dovedit ca, de fapt, nu este vinovatul. De aceea va rog, daca aveti orice fel de dubiu cu privire la cei doi, sa dispuneti in continuare judecarea cazului cu ei in stare de libertate”, a declarat avocatul Vlad Hosu.

 

Acesta a mai aratat ca impactul social la care se face referire in celalalte propuneri de arestare preventiva nu poate fi dovedit si ca la ultimul termen declaratiile paznicului si ale casieritei, care au fost atacati de autorii jafului, erau intr-o anumita masura contradictorii cu rechizitoriul.

 

“De exemplu, paznicul a aratat ca intre cei doi autori era o diferenta de inaltime, iar cel mai mic a intrat in casierie, ceea ce este in contradictoriu cu ceea ce se afirma in rechizitoriu. De asemenea, casierita a declarat intr-o prima faza ca inaltimea celui din casierie era de 1,85 metri, apoi aratand ca era de 1,75 metri intr-o alta declaratie”, a mai spus avocatul. Judecatorii Curtii de Apel Cluj urmeaza sa se pronunte in aceasta dupa-masa daca ii vor lasa pe cei doi in libertate sau nu.

 

UPDATE: Hosu si Baciu raman in arest

Curtea de Apel a respins in aceasta dupa amiaza recursul celor doi suspecti ca neadmisibil. Parchetul DIICOT a cerut prelungirea masurii arestului preventiv, dispus in luna ianuarie si prelungit de mai multe ori. Tribunalul a admis saptamana trecuta prelungirea arestului preventiv, dar inculpatii au introdus recurs, respins astazi de magistrati.

 

Tudor Ravoiu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.