De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Peste 200 de studenti din universitatile clujene au marsaluit astazi prin centrul orasului, nemultumiti de bursele mici si de atitudinea ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, fata solutionarea problemelor studentesti.
La protest au participat 17 asociatii studentesti, cu scopul de a trage un semnal de alarma privind situatia actuala a invatamantului superior din Romania si a lipsei de comunicare intre Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) si cele mai mari federatii studentesti din tara.
Tinerii si-au dat intalnire la Casa de Cultura a Studentilor, de unde au marsaluit pe Bulevardul Eroilor, pana in Piata Avram Iancu. Acestia au afisat steaguri cu mesaje precum „Vrem un plus la bursa, dar nu cadem in cursa”, „Student bursier egal gunoier”, „Protest studentesc, pentru ca ne fraieresc”.
Presedintele Organizatiei Studentilor din Universitatea Tehnica (OSUT), Bogdan Buta, a declarat ca protestul de astazi a fost organizat mai mult din solidaritate fata de celelalte proteste care au avut loc simultan in toate centrele universitare mari din tara.
„Suntem mai mult nemultumiti de relatia deficitara de comunicare dintre MECI si federatiile studentesti. Andronescu nu are timp sa se intrevada cu studentii. De cand aceasta este ministru a avut loc o singura intalnire, care a tinut doar o ora si jumatate”, a afirmat Buta.
Acesta a precizat ca Ecaterina Andronescu a dat asigurari ca bursele studentilor se vor mari in doua transe, in ianuarie si octombrie 2009. Aceste reglementari au fost trecute intr-un proces verbal, care a fost apoi modificat, urmand ca bursele sa fie majorate intr-o singura transa, in luna octombrie a acestui an.
Manifestarea a fost sprijinita de Organizatia Studentilor din Universitatea Babes-Bolyai, Organizatia Studentilor din Universitatea Tehnica, Aociatia Studentilor la Business, Asociatia Studentilor Pshihologi din Rromania, Asociatia Studentilor Europeni, Asociatia Europeana a Studentilor la Drept (ELSA), Federatia Asociatiilor Studentilor USAMV, Grupul de Initiativa Basarabeana, KMDSZ, Organizatia Studentilor Chimisti, Organizatia Studentilor Economisti, Organizatia Studentilor Farmacisti, Organizatia Studentilor Medicinisti, Organizatia Studentilor Stomatologi, Societatea Studentilor Europenisti, OMDSZ.
Ioana Babos
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.