De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Venitul lunar al unui taximetrist nu depăşeşte 800 de lei, spune liderul Sindicatului Liber “Napoca” al Taximetriştilor din Cluj, care a făcut un calcul ce include încasările şi cheltuielile unui taximetrist. În condiţiile în care tariful acestui serviciu nu va creşte, taximetriştii sunt pregătiţi să iasă în stradă.
„Bineînţeles că vor exista acţiuni de protest, pentru că nu se mai poate. Într-o lună sau două vom ieşi în stradă, vom face un miting şi un marş. Nu vrem să blocăm traficul, nu despre asta e vorba, dar când ies 500 sau 1.000 de taximetrişti, este afectat traficul. Noi avem avantajul că ne mobilizăm foarte bine, spre deosebire de alte categorii”, a declarat Grigore Sărmăşan, preşedintele sindicatului.
În prezent, tariful pe kilometru în Cluj-Napoca este de 1,79 de lei, însă taximetriştii vor creşterea lui. „Ar trebui 3 lei, dar e bine şi 2,50 lei”, e de părere Sărmăşan, care dă vina pe operatorii dispeceri, care, spune el, nu au interesul să crească tariful pentru că nu au maşini şi angajaţi direcţi. Sărmăşan a mai precizat că un taximetrist clujean câştigă în medie 3.300 de lei pe lună, însă după plata taxelor, impozitelor, a cotizaţiei la Sănătate, carburantului şi a taxei de dispecerat, acesta rămâne în mână cu o sumă cuprinsă între 750 şi 770 de lei.
„Aproximativ 60-70% dintre taximetrişti au restanţe de milioane la Finanţe, sunt restanţi de ani de zile la plata impozitului, cu sume foarte mari. Nu-şi permit să-şi plătească taxele şi impozitele”, a completat liderul sindicatului.
Bogdan Buburuz
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.