Cauta RSS Feed Schimba judetul

UPDATE 3: Comerciantii nu se lasa dusi din Piata IRA

Eveniment 15 Aprilie 2010 - 10:38 - Vizualizari: 1286
UPDATE 3: Comerciantii nu se lasa dusi din Piata IRA

O parte din comerciantii care isi vindeau marfa in Piata IRA, situata la capatul liniei de troleibuz numarul 6, au pichetat din nou Primaria Cluj-Napoca in aceasta dimineata. Oficial, astazi s-a deschis piata en-gros de de la Agro Transilvania, unde ar trebui sa se mute comerciantii, dar acestia nu doresc sa isi mute locul de desfacere pentru ca e prea departe si cumparatorii s-au obisnuit sa vina la ei de ani de zile in acelasi amplasament.

 

Directorul de la Agro Transilvania s-a intalnit, ieri, cu cei care refuza sa se mute, dar spune ca nu a avut cu cine sa se inteleaga. “Am purtat ieri discutii cu grupul de oameni mai recalcitrant, dar ei nu inteleg ca acolo nu se poate continua. Din cate am inteles, au fost anuntati de Primarie inca de acum un an ca trebuie sa se mute. Ei doresc sa ramana acolo pentru ca e mai aproape pentru ei, dar si de cumparatori si nu credeau ca autobuzul 8 o sa vina pana aici. In urma protestelor, municipalitatea le-a permis sa se mute pana luni, de la IRA aici, iar noi pana in 26 aprilie nu vom percepe nicio taxa”, a explicat, pentru citynews.ro, Emil Luca, directorul Agro Transilvania.

 

Amenajarile necesare pentru deschiderea pietei au fost terminate, drumul pana la intrarea in incinta Agro Transilvania a fost reabilitat, iar din aceasta dimineata autobuzul 8 merge pana la poarta pietei. “Noi avem deja 20–30 de producatori  si comercianti care si-au rezervat locul si speram sa vina tot mai multi producatori, avem deja si din Bistrita si Salaj”, a adaugat Luca.

 

UPDATE: "Cei care au protestat astazi sustin ca nu exista nimic amenajat in piata de la Agro Transilania. Au venit sa depuna doua cereri pentru manifestare publica si o solicitare de audienta la primar. Cei care se muta la Dezmir trebuie sa discute cu Consiliul Judetean pentru conditii. Oricum, de astazi nu mai sunt permise actiuni comerciale en detail la Piata IRA", a declarat purtatorul de cuvant al Primariei clujene, Oana Buzatu.

 

Protestatarii au depus si ieri o cerere de manifestare publica si au avut o intrevedere cu primarul Sorin Apostu. In urma intalnirii, edilul a stabilit ca pe perioada constructiei halei sa fie amenajat un spatiu cu 75 de mese pentru cei care comercializeaza produse en-detail pe platoul de la IRA. In aceste momente, cei cativa nemultumiti sunt la sediul Primariei, solicitand o noua discutie cu primarul.


UPDATE 2: Reprezentantii Primariei municipiului Cluj-Napoca, ai Consiliului Judetean Cluj si ai centrului Agro Transilvania iau parte, in aceste momente, la o intalnire pentru a stabili conditiile in care se va face mutarea comerciantilor din piata IRA in piata de gros de la Dezmir, sustin surse din Primarie. 

 

 

UPDATE 3: Preturile pentru producatorii si comerciantii care aleg sa mearga la Agro Transilvania vor fi de 1leu/metru patrat/zi si plata va incepe abia dupa 30 aprilie. Masinile de peste 3,5 tone care stationeaza mai mult de 24 de ore in incinta societatii trebuie sa plateasca intre 24 si 60 de lei pe zi.

 

In taxa de inchiriere sunt incluse toate conditiile, folosirea utilitatilor (grupuri sanitare, respectiv toalete ecologice si iluminat public), cat si serviciile de curatenie, igienizare, dezinsectie-dezinfectie.

 

 

Alexandra Groza

Alexandra Pacurar

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.