De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Un accident de circulaţie a avut loc în urmă cu puţin timp pe Autostrada Transilvania.
Potrivit primelor informaţii transmise de ISU Cluj, în accidentul produs la kilometrul 40, pe sensul de mers Turda-Gilău, a fost rănita o persoană. ISU Cluj a intervenit cu o autospecială de descarcerare şi un SMURD.
UPDATE: Două camioane au fost implicate într-un accident grav petrecut noaptea trecută pe autostrada A3. Cele două camioane circulau unul în spatele celuilalt, dar șoferul din spate nu a respectat distanța și a intrat în TIR-ul din fața sa.
În urma accidentului petrecut în jurul orei 23, șoferul din camionul aflat în spate a suferit leziuni grave, iar pompierii au trebuit să intervină cu echipaj de descarcerare pentru a-l elibera pe bărbatul a cărui picioare au rămas prinse între fiarele contorsionate ale cabinei. Timp de mai bine de o oră și jumătate circulația a fost oprită pe sensul de mers dinspre Turda spre Gilău, la kilometru 40, acolo unde a avut loc impactul. Persoana rănită a fost transportată la UPU pentru îngrijiri medicale iar polițiștii continuă încă cercetările.
Citynews.ro
Foto: Arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.