De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Consiliul Local Cluj a luat astăzi act de demisia primarului suspendat Sorin Apostu. La citirea mesajului adresat clujenilor de către fostul primar, consilierii locali din Opoziție au reacționat dur. Viitorul primar interimar se va alege săptămâna viitoare.
Procesul verbal al ședinței de astăzi va fi transmis la Prefectura Cluj, urmând ca prefectul Florin Stamatian să constate vacantarea funcției de primar și să emită ordinul de numire a unui primar interimar. Acest lucru se va întâmpla cel mai probabil săptămâna vitoare, când consilierii locali se vor reîntâlni pentru a vota un primar interimar din rândul celor doi viceprimari- Radu Moisin și Laszlo Attila.
La ședința de astăzi a fost citită și scrisoarea deschisă a lui Sorin Apostu adresată clujenilor. Mesajul a fost citit de consilierul local PDL Ioan Pop, iar gestul a provocat indignarea celorlalți consilieri din Opoziție. Gheorghe Vușcan, consilier local PSD, a reacționat dur, spunând că îi este rușine de faptul că este clujean, în contextul dat. „În protocolul prin care trebuia să luăm act de demisie nu era prevăzută această parte. Niciodată nu am crezut că o să-mi fie rușine că sunt clujean”, a declarat acesta.
Update 16.30: La şedinţa de astăzi au fost prezenţi 18 consilieri locali. Viceprimarul Laszlo Attila s-a referit la Apostu ca la un „fost coleg”. „Este vorba de un fost coleg şi trebuie să luam act de demisia lui şi nu să folosim acest moment pentru declaraţii politice”, a afirmat Laszlo. Liderul consilierilor PDL, Adrian Popa a făcut şi el apel la colegii săi din Consiliul Local so fie corecţi.
În urmă cu aproximativ un sfert de oră a fost semnat şi ordinul prin care prefectul Clujului a luat act de demisia lui Sorin Apostu şi de încetarea mandatului de primar, susţin reprezentanţii Instituţiei Prefectului Cluj. Ordinul, împreună cu procesul verbal al şedinţei de Consiliu Local vor fi trimise către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). „Astăzi vom comunica Consiliului Local ordinul, după care ei pot organiza şedinţa pentru reluarea procedurii de numire a unui primar interimar. La rândul lor, cei de la MAI se vor pronunţa asupra necesităţii de organizare de alegeri anticipate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Cluj, Anca Stănescu.
Cele mai mari şanse la funcţia de interimar la Primăria Cluj-Napoca le are Radu Moisin, în contextul în care consilierii PDL sunt majoritari în Consiliul Local. Practic, procedura de numire a unui primar interimar va fi o reconfimare pe această poziţie a lui Moisin. În Consiliul Local sunt 16 consilieri PDL din cei 27 de membri. În şedinţa în care Radu Moisin a devenit pentru prima dată primar interimar, acesta a primit 15 voturi, iar viceprimarul UDMR Laszla Attila a primit doar cinci voturi.
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.