De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Judecatorii Curtii de Apel Cluj care au decis pentru a doua oara in doar sapte luni sa-l puna in libertate pe unul dintre cei mai temuti interlopi romani arata ca acesta nu a incalcat obligatiile impuse dupa prima eliberare din arest, ci a fost pus in fata unei situatii premeditate chiar de catre politisti. Constantin Corduneanu a fost eliberat saptamana trecuta dupa ce politistii ieseni au aratat ca a luat legatura cu alti frati de-ai sai, inculpati in acelasi dosar penal.
La mijlocul lunii trecute, ofiterii Serviciului de Investigatii Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj au cerut judecatorilor Tribunalului Maramures sa ii rearesteze pe Adrian si Constantin Corduneanu. Politistii au aratat ca cei doi au incalcat de mai multe ori conditiile impuse de Curtea de Apel Cluj in martie 2011, atunci cand au fost eliberati pentru prima oara din arest preventiv. Politistii au aratat ca Adrian Corduneanu a luat legatura cu coinculpatii Silviu Iulian Gatlan si Gheroghe Rusu, dar si cu una dintre partile vatamate. Rapoartele politistilor care i-au filat timp de mai multe zile si fotografiile aratau ca una dintre intalniri a avut loc in 9 mai si 8 iulie. Dar si la inceputul lunii septembrie, in noaptea de 4 spre 5, cand Adrian Corduneanu si Costantin Corduneanu s-au intalnit la o sectie de politie din Iasi, unde au fost chemati sa identifice un cadavru.
Tocmai aceasta ultima intalnire pare sa fi fost si motivul suprem pentru care politistii au cerut rearestarea lor. Doar ca, judecatorii clujeni au dat curs cererii doar in cazul lui Adrian Corduneanu, considerand ca cei doi nu au incalcat vreo obligatie. “Curtea retine ca aceasta intalnire nu a fost una intamplatoare sau premeditata de inculpati, ci din contra, a fost una determinata de o situatie de exceptie. Astfel, inculpatii au fost contactati telefonic separat de catre organele de Politie pentru a se prezenta la sectie, in vederea identificarii cadavrului numitului H.R., fratele lor vitreg care fusese injunghiat. Asa cum reiese din rapoartele intocmite de catre lucratorii de politie, numitul H.R. a decedat in urma unei plagi injunghiare intr-un taxi, care s-a deplasat cu el la Sectia 5 de Politie din municipiul Iasi, dupa ce anterior decesul fusese constatat de catre lucratorii de la ambulanta.
Dincolo de faptul ca apare oarecum bizar faptul ca victima a fos transportata initial la sediul sectiei de politie dupa ce s-a constatat decesul, in loc sa fie transportata la morga, este cert ca prezenta celor doi inculpati acolo a fost determinata de solicitarea organelor de politie, acestia neavand de unde sa stie concomitent unde urma sa fie transportat cadavrul fratelui lor sau ca acesta fusese victima unui omor”, se arata in motivarea celor trei judecatori de la Curtea de Apel Cluj.
Desi judecatorii au aratat ca politistii au determinat in cazul celor doi sa-si incalce obligatia de a nu lua legatura unul cu celalalt, filajele realizate anterior in cazul lui Adrian Corduneanu au devedit clar ca acesta nu a fost influentat de nimeni atunci cand a luat legatura cu alti coinculpati sau parti vatamate. Astfel, magistratii clujeni au decis ca cea mai corecta decizie este de a-l rearesta pe Adrian Corduneanu si de a-l pune in libertate pe Constantin Corduneanu.
Tudor Ravoiu
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.