De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Oficialii Primăriei au început întâlnirile pentru reanalizarea proiectului de construcţie a unui zgârie-nori pe Calea Floreşti, după ce primarul interimar Radu Moisin a refuzat să semneze autorizaţia de construire. Cel mai probabil, cazul va ajunge în instanţă.
Conducerea firmei Imperial Development este decisă să dea în judecată Primăria Cluj pentru că nu a eliberat încă autorizaţia de construire, deşi actul a fost semnat de secretarul municipiului şi mai are nevoie de o singură iscălitură.
“Noi am formulat deja o plângere prealabilă şi azi o înregistrăm. Nu mai e cale de întoarcere. Dacă zilele acestea nu vom avea un verdict pozitiv, vom merge în instanţă. Mai lipseşte semnătura primarului care nu vrea să semneze. Este reavoinţă din partea primarului sau îi este frică”, a explicat Radu Vlas, reprezentantul firmei.
Planurile pentru blocul cu două subsoluri, trei demisoluri, parter şi 25 de etaje au fost aprobate în 2008, dar cererea pentru autorizaţie a fost depusă pe 21 octombrie 2011.
Investitorii susţin că întârzierea construcţiei le cauzează prejudicii şi din acest motiv vor da în judecată Primăria. Ei au precizat că vor construi blocul etapizat şi că au toate avizele necesare, inclusiv de la Autoritatea Aeronautică Civilă. Primarul interimar Radu Moisin nu a putut fi contactat până la publicarea acestui articol.
UPDATE: Primarul interimar Radu Moisin a afirmat că la întâlnirea de astăzi au luat parte, pe lângă reprezentanţii firmei, şi secretarul municipiului Aurora Ţărmure, directorul Direcţiei de Urbanism Corina Ciuban şi preşedintele Comisiei de Urbanism a Consiliului Local.
“Mi-au solicitat o audienţă. Eu nu vreau să intru în polemică. Părerea mea legată de acest proiect rămâne aceeaşi (că trebuie reanalizat - n.red.) şi nu mă poate cenzura nimeni”, a precizat Moisin.
Alexandra Păcurar
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.