De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Preţurile imobilelor rezidenţiale din Cluj au scăzut cu 8% faţă de 2010 şi vor continua să scadă şi în 2012. Previziunile aparţin companiei multinaţionale de consultanţă imobiliară Coldwell Banker, care arată că ultimele 12 luni au adus o stabilizare pe piaţa rezidenţială locală, manifestată prin scăderea preţurilor de listare până la o valoare medie de 930 euro/mp.
Reprezentanţii companiei arată că „spre deosebire de alte regiuni şi oraşe ale ţării, piaţa rezidenţială clujeană a rezistat mai bine perioadei de criză economică, în primul rând datorită proiectelor dezvoltate, care au fost foarte bine orientate către nivelul cererii existente în Cluj-Napoca”.
Potenţialul pieţei clujene a fost de asemenea reliefat, atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel al clădirilor de birouri. „Piaţa imobiliară clujeană înregistrează semnale pozitive şi interesul este în continuare ridicat. Se construiesc şi se vând în continuare locuinţe noi, aproximativ 1.500 de unităţi fiind dezvoltate în oraş în acest moment, iar piaţa închirierilor de birouri a înregistrat o creştere în ultimul trimestru, pe fondul ratei mici de spaţii neocupate (aproximativ 10%), dar şi a extinderilor realizate de numeroase companii, în special din sectorul IT&C”, a declarat Anamaria Burcă, managing partner Coldwell Banker Transilvania.
Criza a schimbat şi profilul cumpărătorului care e mai pretenţios şi analizează mai bine ofertele. Pe fondul cererii constante, analiştii apreciază că preţurile îşi vor menţine trendul descendent şi în 2012.
Radu Belcean
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.