Bobo de la Fara Zahar se imparte intre „sotie” si „amanta”

„Cine/Cine mi-a-mpuscat maimuta?/Care/Care baba mi-a facut blestematia?/De ce te-a mancat, mamica limba/Sa ma nasti in Romania?/Da da, da da...Sa ma nasti in Romania?”.

Cu acest refren trupa Fara Zahar – Bogdan (Bobo) Burlacianu, Bobi Dumitras, Alex Neagu si George Maxim – s-a „azvarlit” in 2011 din nou in centrul horei si urmeaza sa lanseze un nou album. Ce face Bobo Burlacianu in „timpul liber”, cum a ajuns sa isi bea cafeaua CU zahar si de ce il vedem atat de des in compania Adei Milea am aflat in urma interviului pe care l-a acordat Mesagerului de Cluj.

Te-ai vedea in alta ipostaza in afara de aceea de artist?Ai terminat Ecologie si Protectia Mediului.

Da, am terminat. A fost contextual. Mi-a placut sa ma uit pe Discovery in liceu. As fi vrut sa traiesc in natura, sa observ animalele, intotdeauna am fost un pic mizantrop. Dar in facultatea mi-am dat seama ca in Romania nu e ca in documentare, ca nu sta nimeni in padure sa filmeze vulpi, cum filmeaza altii surikate in savana. Apoi am intrat intr-o trupa de teatru studentesc, „Ludic” din Iasi, stiam deja din ultimul an de liceu sa cant la chitara, si am schimbat pe furis macazul. Nu, nu m-as vedea in alta ipostaza.

Cum a inceput colaborarea cu Ada Milea? 

Cu Ada ne-am intalnit de cateva ori la concerte comune. O data, la un Stufstock, am rugat-o sa ne imprumute chitara ei. Noi, in Fara Zahar, eram saraci si n-aveam decat o singura chitara. In 2004 m-am mutat in Bucuresti si am inceput sa merg mai des la conertele ei. Am inceput sa ne imprietenim. Lucra la „Quijote” atunci si cauta un chitarist de electrica. M-a intrebat daca stiu sa cant. I-am zis ca nu, si atunci ea a spus: Perfect. Poti sa vii la o repetitie marti? Si m-am dus, fara sa am habar de nimic. Acolo, din joaca, am descoperit o chestie foarte buna. Am transformat chitara electrica in masina de scris. Si asa am intrat in spectacol.

Cum consideri ca este primit conceptul de „Teatru de Club” in Romania? 

E foarte bine primit. Acuma, reprezentatiile noastre sunt pe granita dintre teatru si muzica. O dizolva, o integreaza. Sunt podurile de flori de peste Prut, sunt Milcovul pe care-l sorb spectatorii. Si cand spun ”noastre” ma refer de fapt la Ada. Ea are un public anume. E un public dedicat, consecvent, care umple cluburile la fiecare concert. 

Daca ar fi sa alegi intre muzica si actorie, pe care dintre acestea le-ai alege?

Muzica. E o zona in care ma simt confortabil, nu mai am mari emotii, ne stim de mai multa vreme. Actoria mi-e usor necunoscuta. Tocmai din cauza asta ma atrage mai mult. Dar de ales, din comoditate, as alege ce-i mai usor.

Cand a inceput colaborarea cu Suplimentul de Cultura realizat de editura Polirom? (Bobo si colegul sau de trupa, Bobi, semneaza bilunar rubrica „Voi n-ati intrebat, Fara Zahar va raspunde”, n.red.).

A inceput in 2004, o data cu nasterea ziarului. Cum de a venit cuiva ideea sa ne propuna noua o rubrica permanenta intr-o publicatie cu specific cultural, asta nu stiu sa zic. Nu ma atrage deloc, e aproape un chin. Ma lupt ingrozitor pentru textul ala mic de doua ori pe luna. Dar e un exercitiu foarte bun, ca tema la matematica pe care n-o faci din placere, dar care face bine la sinapse fara sa-ti dai seama.

Ce primeaza pentru tine in acest moment pe plan profesional?

Publicistica imi tine mintea in priza. Nu ma consider bun acolo, dar e foarte bine ca exista. Nu pot sa pun in balanta ceea ce fac cu Fara Zahar si ceea ce fac cu Ada, pentru ca sunt lucruri diferite, nu trag in aceeasi tinta si n-ar fi corect. Eu am terminat Biologie si acolo am invatat ca diversitatea e intr-un fel, cheia evolutiei. Asta ma motiveaza. Sa invat cat mai mult, sa incerc lucruri diferite. Omul renascentist. Sergiu Nicolaescu.

Cum a fost colaborarea cu regizorul Alexandru Dabija la spectacolul „Nasul”?

Superba, absolut superba! E un om extraordinar, rafinat si... si tanar, si... foarte, foarte fain.

Ai avut momente in care ai uitat textul aflandu-te pe scena?Ce se intampla in astfel de momente?

Da, cu Fara Zahar. Si atunci ma uit la Bobi si rad ca prostul asteptand sa-mi vina in ajutor. Sunt multe versuri acolo si se rostogolosec repede. Am avut o perioada in care uitam la fiecare concert cate ceva. La inceput, cand cantam cu negative, si era complicat, ca muzica mergea in continuare si trebuia sa-mi dau seama cate versuri am uitat, sa pot intra acolo unde trebuie, altfel  iesea un ghiveci. Dar Bobi spunea si el versurile in gand si era pregatit sa intervina oricand picam eu. Acum nu. In atatia ani, am dezvoltat un pilot automat care se ocupa de asta.

Care sunt persoanele care te-au influentat cel mai mult pe plan profesional?

Ada Milea. Si regizorul Radu Apostol. Am compus muzica la cateva spectacole de teatru de ale lui. Ar mai fi personajul colectiv Actori ai Teatrului Studentesc Ludic intre 1999 si 2004. A fost o supa primordiala, calda, in care invatam unii de la altii, imitand.

Ai dese momente de inspiratie atunci cand compui? Ai nevoie de anumite conditii pentru a crea?

Nu sunt dese. De regula studiez la chitara exercitii, combinatii de acorduri sau piese, si la un moment dat, unele suna intr-un anume fel care ma scoate de acolo si ma duce in alta parte. Asa apare o idee de melodie noua. Fac colectie. N-am nevoie de niciun fel de conditii. In facultate repetam pe holurile caminului, in liceu cantam pe banci in parc. O camera e de ajuns. Starea e permanenta. E la fel daca sunt vesel, sau daca sunt trist. Pot aparea idei in ambele cazuri..

Cat de mult conteaza reactia publicului la sfarsitul unui spectacol? Cum te afecteaza modul in care un spectacol este receptat?

Conteaza enorm si in timpul lui, nu doar la final. Un spectacol e un schimb de energie continuu. Porneste de pe scena, dar daca nu se intoarce amplificat din sala, se stinge si tot spectacolul devine o manifestare tehnica, fara viata.

Este Teatrul a doua iubire dupa muzica, sau a inceput sa primeze?

Teatrul e amanta. O iubesc, dar nu-mi pot parasi sotia. Ma voi intoarce mereu la muzica, oricum ar fi.

Mai ai timp liber? Prin ce alte activitati „non-artistice” te relaxezi?

Da, am. Munca asta vine in valuri. Sunt perioade foarte incarcate, in care stau mult pe drumuri, si perioade in care stau mult acasa. Nu prea am activitati non-artistice de relaxare. Cea mai relaxanta e cantatul la chitara. Apoi filmele. Multe. Am terminat anul acesta si Regie-Film si am ramas setat ca trebuie sa vad cat mai multe filme. Din cand in cand citesc. Mai rar si doar carti tehnice: montaj, teatru, istoria artei, psihologia culorilor, perceptie vizuala, din astea. Altfel stau pe net, Facebook, poze, postari, spal creierul.

Ti-ar placea la un moment dat sa fii mentor pentru tinerii care isi doresc o cariera artistica? Ai imbratisa o cariera universitara?

Da, foarte mult. O sa incep probabil cu baiatul meu, peste cativa ani. In mediul universitar, in schimb, nu. Nu mi-ar placea sa fiu profesor, de nicio culoare. Dar asa, neoficial, mi-ar placea sa ajut cu sfaturi pe oricine.

Daca ar fi sa iti realizezi tu afisul la urmatorul spectacol de teatru care ar fi intro-ul?

Probabil ar fi o tampenie, de care as rade doar eu, ar induce publicul in eroare si n-ar veni nimeni. Mai bine nu...

Ai reusit sa vezi spectacolul „Insula” pus in scena de Ada Milea la Teatrul National din Cluj?

Inca nu. Am o posibilitate pe 12 noiembrie.

Mai sunt doua luni din acest an? Ai programul incarcat?

Da... 18 evenimente confirmate deocamdata. Doua reprezentatii la Teatrul Foarte Mic, cu un spectacol pentru care am facut muzica si in care cant, cateva concerte cu Fara Zahar si multe concerte cu Ada. O nebunie. Dar de obicei nu e asa. E o exceptie sfarsitul asta de an.

Preferi cafeaua cu, sau fara zahar?

Cu. Cand am facut trupa o beam fara, dar apoi m-am insurat si m-a convins sotia ca e mai bine cu.

Dincolo de „Fara Zahar”

Bobo Burlacianu nu vrea sa fie un artist complet, de teama ca nu ar mai avea in ce directie sa evolueze. Prima colaborare cu Ada Milea a fost in 2005, la spectacolul/concert „Quijote”. In 2007 lucreaza la un nou proiect cu Ada Milea , adaptare dupa nuvela “Nasul” de N.V.Gogol , in viziunea regizorala a lui Alexandru Dabija. Cu fragmente din aceste spectacole, dar si cu interpretari la fel de inovatoare, Bobo si Ada Milea sunt invitati periodic la reprezentatii atipice de teatru, in cluburile din intreaga tara.

In Cluj, cel mai recent spectacol l-au sustinut in data de 27 octombrie, in club Diesel. Desi Teatrul de club este un concept destul de nou in Romania, foarte multe localuri l-au adoptat. Pe langa vizionarea unei piese inedite de teatru in compania prietenilor, clientii pot discuta pe seama a ceea ce vad si chiar sunt liberi sa isi manifeste aprecierile fara retinere.

Bobo Burlacianu a mai compus muzica pentru diverse piese de teatru si coloane sonore – in decembrie 2010 semneaza coloana sonora a spectacolului dramAcum Rosia Montana - pe linie fizica si pe linie politica la Teatrul Maghiar din Cluj – este actor, regizor si publicist, dar inainte de toate este interpret.   

Cristina Beligar