De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Şeful IPJ Cluj, chestorul Ioan Păcurar pretinde, în ciuda comunicatului de presă emis de DNA, că procurorii clujeni au fost informaţi de faptul că Stoia este supus unor investigaţii medicale. El spune că nu are de ce să fie demis în urma acestui scandal şi că oamenii din cadrul Biroului de Arest au respectat procedurile.
Reporter: Procurorii DNA susţin că declaraţiile dumneavoastră nu sunt conforme cu realitatea, în scandalul legat de tratamentul la bazin al domnului Stoia. De ce apar aceste divergenţe?
Ioan Păcurar: Acum zece zile, la începutul acestei luni, a fost informată doamna prim-procuror că se solicită consult medical. După ce l-a văzut doctorul de la noi de la unitate, i s-a prescris lui Calin Stoia un tratament.
Dar procurorii DNA spun că lor nu li s-a comunicat nicio efectuare de investigaţii de specialitate sau procedura de recuperare în cazul domnului Stoia. De ce?
Vă repet că şeful Biroului de Arest a informat-o pe domana prim procuror că omul solicita un consult medical, iar la noi este un doctor generalist şi s-a spus că trebuie să îl vadă specialiştii. Nu am încălcat nicio lege.
Aţi vorbit dumneavoastră, personal, cu doamna Elena Botezan?
Am vorbit chiar în această dimineaţă cu ea, iar ieri seară a vorbit adjunctul meu cu doamna prim-procuror. Mi-a spus că face verificări...
Credeţi că veţi fi demis în urma acestui scandal, având în vedere că este un conflict deschis între IPJ şi DNA Cluj?
Eu nu am de ce să fiu demis, eu nu am încălcat nicio lege. Eu, Pacuraru, nu sunt implicat în nimic. Oamenii de la Arest au nişte dispoziţii în baza cărora lucrează. În final se va dezlega acest mister.
Se poate ca oamenii dvs. de la arest să fi informat procurorul asupra efectuarii de investigaţii medicale, dar să nu aştepte aprobarea acestuia pentru demararea tratamentului?
Probabil că aşa s-a întâmplat, dar trebuie să vedem ce spune ancheta. Din moment ce este o recomandare medicală trebuia să i se acorde tratamentul. Noi am vrut să respectăm Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Nu este primul caz de acest gen şi nu este nici ultimul. 47 de oameni care au fost arestaţi au beneficiat de tratament de acest fel anul acesta.
Aţi fost întrebaţi de reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) referitor la această problemă?
Dacă am fi încălcat legea am fi probabil întrebaţi. Eu nu am dat nicio dispoziţiei. Eu nu sunt în niciun conflict, nu Pacuraru se implică.
Credeţi că împotriva dumneavoastră se face un joc în urma căruia se vrea demisia dvs.?
Eu nu cred că este cazul să facem scenarii. Eu, Pacuraru, nu sunt implicat în nimic. Oamenii de la arest au nişte dispoziţii în baza cărora lucrează. Oamenii au mers normal...
Citeşte şi:
Şeful poliţiei Cluj, contrat dur de DNA în scandalul Stoia
Arestat în dosarul Apostu, Stoia merge zilnic la bazin
Păcurar ordonă verificări în scandalul Stoia
Tudor Răvoiu
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.