Coregraful Gigi Caciuleanu:"Eu de mult visez la Cluj"

Marele coregraf Gigi Caciuleanu, stabilit acum in Franta, a venit in Cluj-Napoca pentru a colabora la un spectacol cu balerinii de la Opera Romana. Pasionat din copilarie de matematica si clovni, Caciuleanu a devenit un dansator de succes in tara, insa a plecat in strainatate pentru a-si gasi libertatea. Acum, el conduce baletul national chilian. Chiar daca nu mai locuieste in Romania, artistul revine in tara cu mare drag.

Ce v-a adus zilele acestea in Cluj?

Este vorba de un proiect pe care il vom avea cu Opera Romana. Inca nu l-am pus la punct, am venit doar sa vad compania. Eu lucrez cu oamenii vazand si facand, trebuie sa-i simt si i-am simtit. E vorba de o piesa de teatru coregrafic, ceva mai mult decat un balet. Ma intereseaza sa nu vina un public de baletomani, ci sa vina un public de teatru, un public caruia ii place dansul, dar si filmele, muzeele.

In spectacol vor fi introduse mai multe niveluri de lectura pentru ca omul sa poata percepe spectacolul dupa pregatirea sa: daca ii place filosofia sa vada filosofie, daca ii place teatrul sa vada teatralitate, daca ii place dansul sa vada dans. Spectacolul se va chema "Eterna plecare", e un fel de aluzie la "Eterna intoarcere" a lui Nietzsche. Sper ca acest spectacol sa poata atinge si niste oameni foarte tineri, sa-i emotioneze.

Care a fost prima impresie despre balerinii clujeni?

Oamenii sunt oameni. Eu nu fac balet, fac un spectacol care are nevoie de personaje umane. I-am simtit foarte doritori sa intre intr-o alta lume decat cea pe care o cunosc ei. Intotdeauna cand vin intr-un loc nu vreau doar sa vad ce pot face ei, ci si ceea ce pot face eu pentru ei. Eu plec de la principiul ca sunt un artist care lucreaza cu artisti, si nu un coregraf care lucreaza cu subalterni. Grupul are un suflet si acest suflet l-am dibuit cat de cat si cred ca si ei m-au dibuit pe mine.

E un moment foarte emotionant si fragil cand ma intalnesc pentru prima data cu niste oameni cu care voi petrece foarte multe ore. La dans, orele sunt facute din momente, timpul este mult mai rapid, bazat pe energie. Am nevoie de oameni foarte disponibili din punctul de vedere al gandirii, dar si din punctul de vedere al posibilitatilor corporale. E foarte important ca nu doar eu lucrez cu ei, dar si ei lucreaza cu mine. E important sa adere la faptul ca eu le cer mai mult. Primul contact mi-a placut. Deja au dorinta sa depaseasca niste granite si eu am chef sa depasesc.

De ce ati ales tocmai Clujul?

Am fost solicitat. Eu de mult visez la Cluj pentru ca este un oras frumos, de cultura, stiu ca are un public interesant si interesat. E un oras mai cosmopolit intr-un fel, pentru ca e si cultura maghiara, si germana si romaneasca si e important pentru mine, care introduc elemente de-ale noastre, pamantesti.

Primul spectacol: in rol de bufon

Cand v-ati dat seama ca aveti pasiunea aceasta, a dansului?

Prima data m-am dus la o lectie de dans la 4 ani. Eram foarte neastamparat si cu foarte multa energie. Parintii m-au dus la un curs particular la Bucuresti, unde, in stanga si in dreapta, am vazut doar "babe" de 9-10 ani. M-am prins de bara si am inceput sa plang. Profesoara, Nuti Dona, o femeie foarte frumoasa, fosta Miss Romania, m-a luat in brate si am intrebat-o daca vrea sa fie sotia mea. Ea mi-a raspuns ca atunci cand voi creste mai mare. M-a luat de o parte si m-a pus sa imi inchipui ca ma joc cu o minge, sparg un geam si cineva ma cearta, iar eu trebuia sa fac ce stiam. I-a placut si mi-a dat rolul unui bufon in spectacolul urmator, sa ii impiedic pe ceilalti sa danseze. Am avut o libertate foarte mare. Doamna Nuti mi-a dat prima notiune de dans, aceea de libertate, care m-a urmarit foarte mult.

Ce a urmat in cariera dumneavoastra de coregraf?

Mai departe, la Scoala de Coregrafie, la 14 ani, a fost profesoara Miriam Raducanu cea care m-a chemat la ea in sala si m-a pus sa improvizez in jurul unei mingi fara sa o ating. Cu ajutorul ei, dansul nu a venit prin constrangere, ci prin libertate si cultura. Mi-am dat seama ca eram pe o cale buna. Mai apoi am ajuns si la Opera Romana.

"Am plecat pentru ca nu aveam libertatea aceea sub semnul careia incepusem"

De ce ati decis sa plecati din tara cand aici aveati atat de mult succes deja?

Eu am avut un nume cand am plecat din Romania. Foarte multa lume pleca sa isi ia masina si blue jeans. Eu pe vremea aceea aveam blugi, iar masina nu am nici acum. Mi-am dat seama doar ca nu pot calatori, nu aveam libertatea aceea sub semnul careia incepusem. La un moment dat m-am speriat cand la Opera a fost o strangere de surub si ni s-a cerut sa intram in partid si am spus ca nu pot. Am zis ca, daca pot, plec. Mi-am facut un plan ca, daca voi castiga premiul I si a doua oara la un concurs international la Koln, voi pleca. Si am luat premiul.

Am ajuns apoi la Paris pentru ca trebuia sa imi iau hartiile sa emigrez in SUA. Cand am vazut Parisul, acolo am spus ca stau. Nu aveam de lucru, am dormit si pe strada, dar m-am simtit foarte liber. Am luat-o de la 0. Am auditionat in trei locuri diferite, printre care la un cabaret, unde nu am ramas pentru ca trebuia sa plecam la Lisabona si eu nu puteam parasi Parisul pentru ca nu aveam hartii. Apoi Rosela Hightower m-a angajat pe un singur post cu Ruxandra Racovita la compania de balet la teatrul din Nancy. Dupa un an, Hightower a plecat si am devenit directorul baletului din Nancy.

Ce anume continua sa va readuca in tara natala?

E tara in care pot sa spun un banc si e tara in care, chiar daca Ionescu e international, nu-l poti intelege daca nu esti roman. E tara mea, de ce sa nu vin? Vin de cate ori ma cheama cineva. Cu cat mai mult poti sa faci cu atat e mai bine. Faptul ca un artist creator se reinnoieste de la diferite locuri unde se duce, te contaminezi si e frumos sa mai lucrez si pe limba mea.

Luiza Mesesan