Cauta RSS Feed Schimba judetul

Targ de cariere mai mult fara locuri de munca

Joburi 06 Mai 2009 - 16:50 - Vizualizari: 1975
Targ de cariere mai mult fara locuri de munca

Firmele prezente la targul de cariere gazduit astazi si maine de Casa de Cultura a Studentilor profita de manifestare pentru a-si promova companiile, dar fara sa ofere prea multe locuri de munca. O parte din firme s-au pregatit cu stagii de practica, pentru perioada verii, la care se pot inscrie studentii care nu se afla in ultimul an de facultate.


Dupa o simpla plimbare pe la standurile targului, tinerii se aleg cu zeci de pliante si fluturasi cu firmele participante, eventual cateva CV-uri depuse, dar cu putine sperante ca isi vor putea gasi un loc de munca in domeniul in care au studiat pe timpul facultatii. Sunt prezente companii din IT, management sau vanzari si firme precum E.On Romania, Evoline, Familio, Genpact, Kaufland, Gfk Romania, Impact, Route 66, Vitacom, Autostart, Brinel, Cora, Lyoness, Office Deport.


Pentru studentii sau absolventii de jurnalism, comunicare, PR sau publicitate, singurele oferte ar putea veni din partea companiei de publicitate Qual Media. Reprezentantii firmei nu s-au prezentat, insa, la targ cu oferte de munca si nici macar cu stagii de practica. „Noi momentan nu avem job-uri si nici intership-uri. Am participat la acest targ mai mult ca sa ne promovam compania”, a precizat un reprezentant al firmei.


Un alt exemplu este compania E.On Romania, care nu ofera locuri de munca, ci doar stagii de practica pentru perioada verii, adresate studentilor care nu se afla in ultimul an de facultate. Cei care doresc sa participe la un astfel de program de intership vor fi selectati in functie de CV, dupa cum au explicat cei de la stand.


In plus, unii dintre reprezentantii de la standuri ai firmelor nu stiu sa ofere prea multe informatii in legatura cu numarul locurilor de munca disponibile sau cu modalitatile de selectare a candidatilor. La standul Evoline, de exemplu, doritorilor li se spune ca firma cauta programatori IT, dar pentru mai multe detalii sunt indrumati sa acceseze site-ul companiei.


La targul de cariere mai sunt prezenti, pe langa companii potential angajatoare, si reprezentanti ai Centrului de Informare Turistica, ai StudCard, de la Asociatia Studentilor Psihologi din Romania si de la Organizatia Studentilor din Universitatea Tehnica. Cei care vin la targ si nu au un CV la ei au posibilitatea sa il redacteze la un stand special amenajat de catre organizatori, la etajul targului.


Reteaua nationala a targului de cariere se afla deja la cea de-a sasea editie si promitea inainte de deschidere 200 de oferte concrete de angajare cu norma intreaga si 800 de oportunitati si propuneri de angajare in cadrul celor 20 de companii participante.


Prima editie a manifestarii a avut loc in anul 2006.


Ioana Babos

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.