Cauta RSS Feed Schimba judetul

Actorul Kiefer Sutherland va fi operat la rinichi

Lifestyle 15 Februarie 2010 - 13:49 - Vizualizari: 2271
Actorul Kiefer Sutherland va fi operat la rinichi

Starul serialului tv “24”, Kiefer Sutherland, va fi supus unei interventii chirurgicale de indepartare a unui chist renal. In aceste conditii, productia “24 de ore/ 24”, urmarita cu sufletul la gura de milioane de telespectatori, va fi temporar suspendata, a anuntat ziarul Los Angeles Times, citat de Mediafax.

 

Potrivit acestei publicatii, 20th Century Fox a suspendat productia serialului pentru a-i acorda starului timpul necesar efectuarii acestei interventii chirurgicale. Durerile au aparut la inceputul saptamanii trecute, iar productia serialului TV a continuat fara Kiefer, pana vineri.

 

"Desi Kiefer Sutherland este suparat pentru fiecare zi pierdut a, in care nu poate sa lucreze, el si studiourile Fox au stabilit de comun acord ca este mai bine ca aceasta interventie chirurgicala sa fie realizata acum, preventiv, si nu peste sase saptamani. El abia asteapta sa revina la lucru, saptamana viitoare", a declarat agentul de presa al actorului.

 

Un purtator de cuvant al postului Fox a declarat pentru Times ca aceasta suspendare a filmarilor nu va afecta difuzarea serialului "24".

 

Kiefer Sutherland a devenit celebru la nivel mondial datorita personajului Jack Bauer din serialul TV "24 de ore", lansat in 2001 . Potrivit revistei Variety, Kiefer Sutherland este unul dintre actorii de televiziune cel mai bine platiti in Statele Unite ale Americii. Rolul Jack Bauer i-a adus un Glob de Aur, in 2002, si un premiu Emmy, in 2006, mai precizeaza sursa citata.

 

Foto - kiefersutherland24.net

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.