Cauta RSS Feed Schimba judetul

Clujul, orasul la mana a doua

Lifestyle 02 Noiembrie 2011 - 10:35 - Vizualizari: 1511
Clujul, orasul la mana a doua

In toate orasele mari cu pretentii la standarde europene, bulevardele centrale sunt principalele artere comerciale unde brandurile sonore isi deschid reprezentante. Nu este insa si cazul Clujului, intrucat centrul urbei este impanzit de magazine cu imbracaminte second-hand, “branduri” locale devenite cu trecerea timpului chiar preferatele clujenilor.

In ultimii ani, spatiile comerciale din zona centrala, respectiv B-dul Eroilor, Piata Unirii, strada Napoca, Vasile Goldis, Memorandumului sau B-dul Regele Ferdinand s-au transformat in raiul magazinelor de tip second-hand. In locul fostelor reprezentante ale unor branduri internationale au aparut, ca ciupercile dupa ploaie, second-handurile.

Tabita, afacere in scadere

Cel mai cunoscut “lant” de acest tip este Tabita, detinut de omul de afaceri Filip Viorel Berende. Fara sa faca prea mare valva, Tabita a crescut de la an la an, devenind aproape un brand local, pe care clujenii il recunosc imediat ce aduci numele in discutie. Tabita Impex Srl s-a extins gradual, iar astazi firma are nu mai putin de 76 de angajati si 5 reprezentante situate pe Aurel Vlaicu nr. 1 in Marasti, pe Campului nr. 7-9 (Manastur), pe B-dul Eroilor nr. 30, Regele Ferdinand nr. 30 si cel mai central – in Piata Unirii nr.18.

Potrivit datelor inscrise pe site-ul Ministerului de Finante, societatea clujeana a prosperat chiar si in primii ani de criza, 2008-2009. Astfel, in 2008 Tabita a inregistrat o cifra de afaceri de 7.350.568 de lei cu un profit de 77.410 lei. In schimb, 2010 se pare ca nu a fost un an foarte profitabil pentru societate: la o cifra de afaceri de 6.122.501 lei, firma a inregistrat pierderi in valoare de 32. 757 lei, fara profit. 

Chiar daca cifrele indica o scadere abrupta a profitabilitatii societatii, magazinele Tabita sunt mereu pline-ochi de cumparatori. Si nu e de mirare avand in vedere ca aici clujenii pot gasi aceleasi branduri ca in mall-uri, insa la preturi mult mai accesibile. “Preturi imbatabile la calitate superioara” este sloganul firmei care comercializeaza articole de imbracaminte si incaltaminte de la marci de renume precum Vero Moda, Only, Vila, Jack and Jones, Redgreen sau Outfitters Nation. O parte din marfa este si “la prima mana”, produse cu eticheta originala, din sold-uri mai vechi sau produse cu mici defecte, motiv pentru care ele sunt vandute la preturi mult mai mici decat in mod normal. De exemplu, o pereche de jeans pot fi achizionati aici cu 50 de lei, bluzele de la 20 de lei in sus, iar pantofii de la 50-60 de lei in sus. Diversificarea produselor comercializate a atras dupa sine si diversificarea clientelei. Clientela fidela este mai degraba formata din studenti, persoane cu un venit mediu, interesate de moda si care sunt mereu in cautarea unor chilipiruri de bun gust.

Cu toate ca second-handurile clujene si-au “slefuit” imaginea de prezentare, multi clujeni se plang ca si preturile produselor au crescut, nemaifiind vorba despre “haine pentru saraci”.

Marfa englezeasca pentru buzunare romanesti

Concurentul direct pe piata hainelor la mana a doua din Cluj-Napoca este London Shop, societate comerciala cu sediul in Targu Mures, dar cu numeroase unitati de vanzare peste tot in Romania. Potrivit site-ului de prezentare, London Shop exista in Cluj-Napoca, Brasov, Sighisoara, Tarnaveni, Reghin si Bistrita, totalizand 17 magazine. Dupa cum ii spune numele, magazinul are ca activitate principala comercializarea de produse din Marea Britanie, articole ale unor branduri de renume precum Dior, Calvin Klein, Marks & Spencer, Umbro, Espirit, Reebok, Nike, Timberland, Adidas, Kookai, Next, Morgan, Gap, Columbia sau Gucci.

Cu un numar de 150 de anagajti, firma London SRL a inregistrat in 2010 un profit de 1.276.715 de lei, fara pierderi la o cifra de afaceri de 5.336.777 de lei.

In Cluj, si London Shop are o pozitionare ultracentrala, pe strada G. Baritiu, in locul fostului magazin de electrocasnice Domo, dar si o unitate pe B-dul Eroilor. Cu o suprafata generoasa, desfasurat pe 2 etaje, unitatea de vanzare de pe strada Baritiu este amenajata pe categorii ca orice brand care se respecta: incaltaminte, accesorii, imbracaminte femei, barbati si copii. De dragul esteticului, exista chiar si o clasificare dupa culori a produselor care umplu umerasele second-handului. Pe aceeasi lungime de unda cu Tabita, magazinul de second-hand are preturi mai piperate decat un “sh” obisnuit, astfel aici gasiti rochii la 50 de lei, pulovere la 30 de lei si pantofi de la 25 de lei in sus.

Ramona Costea
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.