De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Echipa emisiunii Shoppy, de la NCN, a intrat in atelierul in care creaza unul dintre cei mai apreciati designeri autohtoni: Lucian Broscatean. Tanarul care a debutat spectaculos in 2008 cu „Simptome Nomade” si a starnit controverse anul acesta prezentand, la Berlin, “Enclosed Garden” si „Inverted Perspective”, pregateste in aceasta toamna o mini colectie de tricotaje.
Cu toate ca bucurestenii savureaza mai mult decat clujenii stilul avangardist, poate chiar ciudat, al designerului de doar 26 de ani, Lucian nu planuieste sa se mute din inima Ardealului. Nu are deocamdata un magazin propriu in care sa-si vanda creatiile – mizeaza in principal pe mediul online si pe colaborari cu magazine de tip concept-store.
Traseu rapid spre varf
Originar din Sibiu, Lucian Borscatean s-a mutat la Cluj in 2004, cand a fost admis la Universitatea de Arta si Design. In lumea modei s-a facut remarcat inca mai devreme, in 2002, cand a castigat premiul "Tineri designeri" in cadrul concursului „Levintza prezinta”, organizat de Doina Levinza. In 2007 a avut sansa ca participe la workshop-urile Arts of Fashion din Miami, unde am lucrat timp de o saptamana cu Etienne Mineur - mastermind-ul din spatele site-ului Issey Miyake - si cu un celebru blogger londonez de fashion, Susie Bubble alias StyleBubble.
A urmat, in 2008, un alt premiu important, Wendy&Jim, obtinut in America, la concursul Arts of Fashion de la MOMA San Francisco (care i-a adus un internship de trei luni la casa vieneza de moda Wendy&Jim, care a avut colaborari cu Levi's sau Comme des Garcons) si, in 2010, premiul „Moda cum laude” la Gala UAD Fashion Design Cluj.
Desi urmareste in fiecare sezon tendintele si mecanismele din spatele lor - constient ca „birourile de stil functioneaza ca niste seismografe care iau pulsul a cea ce se intampla in societate” - Lucian incearca sa nu fie tributar lor. Ii admira pe Miuccia Prada, Raf Simons, Hussein Chalayan sau Comme des Garcons, dar a reusit sa-si contureze un stil propriu, care a facut senzatie la fiecare colectie nou lansata.
Semnatura stilistica
In colectia de debut, "Simptome nomade", prezentata la Romanian Fashion Week Iasi 2008, a explorat volumetrii supradimensionate din materiale peliculizate si tricotaje. „Suprapunerile de doua, trei, chiar si patru piese vestimentare au creat un look nomad foarte underground”, explica el in revista „The One” conceptul din spatele numelui.
Urmatoarea sa colectie, "Sky Mirror" (2009), inspirata de sculpturile indianului Anish Kapoor (care reflecta distorsionat mediul din jurul lor), are o linie diferita ca joc al tiparelor, ca asocieri de materiale si ca atitudine. Turbanele, palariile si platformele de 16 cm au suprainaltat siluetele manechinelor, creand un impact vizual puternic care a provocat inevitabil diferite reactii.
Cu colectia de toamna-iarna 2010-2011 „Isolated Dislocation”, Lucian a subliniat inca odata ideea de piese suprapuse, creand haine cu forme ergonomice si volume asimetrice care pot fi reconstituite in cateva feluri (rochiile pot fi purtate si pe post de vesta, de exemplu) - amanunt care s-a transformat in semnatura sa stilistica.
Colectia “Enclosed Garden”, cu care a facut valva la primul festival international la care a participat, la Berlin, a fost un pas inainte pentru Lucian, care a introdus pentru prima oara in colectiile sale un accent de culoare – albastru cobalt.
Personaje din mediul creativ
„Fiecare piesa in sine este, pe orice parte ai intoarce-o, avangardista, styling-ul gandit pana la ultimul detaliu (berete rigide din fedru realizate manual, manusi si pantofi stil masculin realizati special by Mihaela Glavan) venind in sustinerea povestii”, scrie pe site-ul romanesc de fashion alomoda.ro, despre cea mai interesanta colectie a prezentarii dedicate, la Berlin, designerilor romani.
De atunci, Lucian a mai lansat o colectie, in iulie, tot la Berlin, „Inverted Perspective” (primavara-vara 2012) care i-a reconfirmat valoarea (si in care a mai introdus o pata de culoare, de aceasta data un orange fluorescent), iar acum pregateste o minicolectie de tricotaje. Nu da, insa, mai multe detalii pentru ca vrea se pastreze de partea lui elementul „surpriza”.
Desi vazute pe podium creatiile sale par inaccesibile, luate individual piesele sunt extrem de purtabile. „Publicul-tinta ar putea fi persoanele din mediul creativ care doresc sa poarte tinute-statement, cu o poveste cusuta in interiorul lor”, spune Broscatean. Mai multe despre tanarul clujean, care este si preparator si doctorand la Universitatea de Arte si Design, unde s-a format ca designer, puteti afla la emisiunea Shoppy care va fi difuzata vineri, 9 septembrie, de la 20.30 sau, in reluare, sambata de la 17.30 si duminica de la 22.00.
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.