Cauta RSS Feed Schimba judetul

Tonight, cronica unei mese la o pizzerie cu...respect!

Lifestyle 04 Ianuarie 2011 - 09:22 - Vizualizari: 1835
Tonight, cronica unei mese la o pizzerie cu...respect!

La inceputul lunii decembrie 2010, in Cluj-Napoca, mai exact pe Calea Turzii nr. 160, in incinta fostului restaurant Colors s-a deschis un nou restaurant. In fapt, unul mai vechi pe alte meleaguri, respectiv in Bistrita, dar cu siguranta o noutate pe piata clujeana: Tonight.

“Pizzeria cu respect”, dupa cum se auto-intituleaza a starnit imediat interes, dar si controverse. Motivul este unul mai putin obisnuit: lipsa unui asa-zis ingredient cu care majoritatea consumatorilor au fost obisnuiti la pizza. Acesta nu numai ca nu exista in meniu, dar este si…contraindicat: ketchup-ul. Intrigata si curioasa in acelasi timp, m-am dus si eu sa servesc o masa la Tonight. Si sa investighez misterul.


Pizza nu se mananca de foame!

Primul lucru care te izbeste, in calitate de client, este ca aici, nicio pizza nu se serveste cu ketchup. “De ce?”, se revolta multi dintre clientii care trec pragul restaurantului de pe Calea Turzii. Si eu, ca si ei, m-am revoltat. Apoi am intrebat. Raspunsul din motto-ul localului, “O pizza cu respect se serveste fara ketchup!”, recunosc, nu m-a lamurit prea bine. Asa ca am intrebat din nou, de data aceasta chiar pe patronul restaurantului. Raspunsul lui a facut lumina in toata „viata” mea culinara si mi-a oferit o noua perspectiva asupra acestui superb preparat italienesc numit PIZZA.

Primul lucru pe care l-am aflat este ca pizza nu se mananca de foame, ci din placere. „Pizza este o delicatesa care trebuie savurata asa cum a fost creata: suculenta si gustoasa. Cu gust diferit insa de la un tip de pizza la altul. Daca mananci sapte feluri de pizza, e normal ca ele sa aiba sapte gusturi diferite, nu acelasi gust, asa cum se intampla in majoritatea pizzeriilor din cauza ketchup-ului servit peste ele. De fapt, ketchup-ul este condimentul care nu ajuta la altceva decat sa alunece pe gat ceva ce nu are gust”, a explicat proprietarul restaurantului Tonight, Traian Ogagau.


„Pizza este ca o opera de arta”

Un alt lucru extrem de important pe care l-am aflat si vreau sa-l impartasesc tuturor este ca o pizza italieneasca adevarata se serveste nu cu ketchup, ci cu drag, cu suflet si cu…mare arta. “Cand aud criticile referitoare la lipsa ketchup-ului ma gandesc ca e ca si cum un artist isi creeaza opera, tabloul, iar apoi cineva care nu se pricepe il critica, pentru ca mai apoi, dup ace se uita cu atentie la el, acelasi cineva sa-l aprecieze, iar artistul sa si-l vanda la adevaratul pret”, completeaza Ogagau.

In concluzie, “O pizza cu respect se serveste fara ketchup”!


citynews.ro
Foto: citynews.ro

Nota: Material cu caracter publicitar

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.