Cauta RSS Feed Schimba judetul

VEZI Cine reprezinta Clujul la Miss Bikini

Lifestyle 26 Iulie 2011 - 16:22 - Vizualizari: 6681
VEZI Cine reprezinta Clujul la Miss Bikini

Monica Rusu, o economista din Cluj, participa la Miss Bikini Romania, competitie care va avea loc joi la Bucuresti.

Monica Rusu are 23 de ani si spera ca, in urma concursului care va avea loc in exoticul club Le Gaga, sa devina Miss Bikini Romania. Clujeanca a absolvit studiile Facultatii de stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, iar apoi s-a inscris la o linie de master pentru a studia mai atent strategiile si politicile de marketing folosite pe piata. A lucrat in domeniul bancar, iar acum  spera sa fie recrutata de o firma multinationala, cu care este „in tratative”. Cu toate acestea, nu a abandonat modellingul.

„In ultimii doi ani am fost la mai multe prezentari de moda. Totusi, aceasta activitate e doar un hobby pentru mine si cred ca se impaca bine cu economia, desi sunt domenii diferite”, spune Monica Rusu.

Concursul, o experienta de viata

Tanara recunoaste ca s-a inscris la concursul de frumusete din curiozitate. „La miss-uri nu m-am bagat pana acum pentru ca nu-mi placea ideea de-a fi votata, comparata cu alte fete. Cred ca fiecare femeie e frumoasa in felul ei. Oricum, vreau sa traiesc aceasta experienta, a competitiei, si sper sa invat ceva din ea. Nu-mi doresc neaparat sa ocup locul intai si nu as fi dezamagita nici daca nu as fi intre primele trei castigatoare, fiindca asa sunt eu. Asta nu inseamna ca nu am niste asi in maneca, ci doar ca alte fete au avut o prestatie mai buna decat a mea”.

„Nu vreau sa fiu o papusa Barbie”

Monica spune ca frumusetea sa este de la mama natura, dar ca, din cand in cand, mai face aerobic sau jogging pentru a se mentine in forma.

„Urasc machiajul in exces, cred ca o femeie frumoasa este o femeie naturala. Nu m-am gandit niciodata sa-mi vopsesc parul, nu-mi plac unghiile false si nu mi-as face niciodata o operatie estetica. Fac sport si nu am tinut niciodata cure de slabire, mananc orice. Cheia succesului meu este ca ma simt bine in pielea mea, iar asta cred ca se vede, a spus Monica”.

Vor ajunge la Miami

Desi 500 de tinere din intreaga tara s-au inscris la concursul Miss Bikini Romania, doar 100 de au ajuns in semifinale. Cele care au ocupat primele 20 de locuri vor concura joi pentru titlul de „cea mai frumoasa femeie in bikini”. Astfel, juriul, din care face parte si designerul Catalin Botezatu, o va alege maine pe cea mai sexi femeie in costum de baie din Romania in functie de frumusete, sex-appeal si aptitudini. Ocupantele locurilor fruntase vor primi din partea Bamboo Group 50 de job-uri ca model la prezentari de moda.

„Castigatoarele vor avea ocazia de a defila in cea mai extravaganta si exclusivista locatie a Grupului Bamboo de pe Coasta Atlanticului, Bamboo Miami, a carei inaugurare va avea loc in toamna”, spun organizatorii competitiei.

Mihaela Nechifor (Servus_Cluj)

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.