De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Cunoscuta universitate americană este mai aproape de Cluj-Napoca decât oricând. În urma unui parteneriat încheiat între Universitatea Babeş-Bolyai şi Harvard Kennedy School, studenţii clujeni vor avea posibilitatea să urmeze cursurile de administraţie publică ale facultăţii americane.
Programele de studii Harvard Kennedy School of Government vor fi prezentate astăzi studenţilor de la Facultatea de Studii Europene. Harvard vine cu trei programe de studiu pentru studenţii români: Public Policy, Public Administration şi International Development. Totodată, cei interesaţi să studieze la una dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din străinătate vor afla care sunt procedurile de admitere, cerinţele de aplicare şi bursele Kokkalis.
Mikhala Stein, directorul Programului Kokkalis, va fi prezentă la Cluj pentru a explica modul în care se pot obţine finanţările pentru perioada de studii în străinătate.
Evenimentul va avea loc astăzi, începanând cu orele 18.00, la sediul Facultăţii de Studii Europene.
Ramona Costea
Foto: citynews. ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.