De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Targul de locuri de munca JobShop, organizat de membrii organizatiei studentesti BEST, si-a deschis portile oficial astazi, oferindu-le tinerilor care studiaza in Cluj ocazia de a vizita standurile companiilor invitate in acest an si sa depuna CV-uri pentru locurile de munca dorite sau pentru cele de practica disponibile.
Aflat la a XV-a editie, targul JobShop este gazduit de Casa de Cultura a Studentilor (CCS), sala Transilvania, si ofera o gama larga de locuri de munca pentru tineri, si in special pentru studentii politehnisti. Printre companiile prezente la acest eveniment se numara Continental, firma austriaca Energie AG, Procter&Gamble, E-On Romania si Tenaris Silcotub. La deschiderea standurilor au fost prezenti in aceasta dimineata rectorul UTCN, Radu Munteanu, primarul Sorin Apostu si viceprimarul Radu Moisin.
"La acest targ sunt prezente firme in special din domeniile IT, energetic, industria de larg consum sau chiar constructii. In total, sunt peste 300 de locuri de munca scoase la concurs, mai putine fata de anul trecut", a declarat Vlad Grig, coordonatorul evenimentului.
Studentii politehnisti din cadrul organizatiei BEST s-a bucurat anul trecut de un flux de 3.500 de vizitatori. Anul acesta, tinerii spera ca numarul studentilor care vor veni pentru a cerceta locurile de munca disponibile si prezentate la JobShop va fi chiar mai mare, avand in vedere situatia de criza, care a lasat un numar mare de persoane fara loc de munca.
In cadrul targului, membrii BEST au organizat training-ul "Time Management", o conferinta pe tema "O cariera de succes", care a pus in discutie o problema cotidiana, "Rolul si importanta educatiei in perioada de criza". De asemenea, astazi, studentii vor putea participa la o conferinta cu managerul general al companiei de software Softwin (dezvoltatorul antivirusului BitDefender - n. red.), Florin Talpes, in care se va discuta despre „Antreprenoriatul in IT in conditii de criza”.
Standurile companiilor vor putea fi vizitate pana main, la ora 17, cand va avea loc un nou training, pe tema „Cariere de succes in multiculturalitate”, oferit de Tenaris Silcotub.
Raluca Grecu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.