De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Tinerii social-democrati clujeni critica administratia locala pentru lipsa de implicare in construirea de facilitati de cazare pentru studenti. "Singurul lucru pe care il constatam la inceperea unui nou an universitar este ca avem aceleasi camine studentesti, aceleasi locuri de cazare, total insuficiente, si aceleasi adminsitratii locala si judeteana pasive si distante fata de principalul motor al economiei clujene, studentii. Fie ca atrag angajatori, care cauta forta de munca inalt calificata, fie ca sunt consumatori, pentru ca sunt peste o suta de mii de studenti care locuiesc aici, municipalitatea nu a investit nici macar un banut in constructia unui campus universitar, nici macar nu a identificat un teren pe care sa construiasca un campus pentru a trata si a respecta cum se cuvine brandul Clujului, ca asa ne place sa spunem, ca universitatile sunt un brand al orasului", a declarat Gabriel Oniga, liderul TSD Cluj.
Acesta a mai afirmat ca sunt doar zece mii de locuri de cazare in camine si ca acum se intentioneaza infiintarea a inca sase sute, prin mansardarea caminului Economica. "Asta e total insuficient, cazam studentii in continuare cate cinci in camera, cu baia si oficiul pe etaj. Consideram ca asta nu ne face sa fim mandri deloc si e posibil sa asistam la o scadere a numarului de studenti la Cluj tocmai din cauza lipsei de locuri de cazare", a mai spus Oniga.
El a dorit sa precizeze ca, in opinia TSD, este la latitudinea administratiei publice locale si a universitatilor de a veni cu idei si proiecte privind construirea unor campusuri univesitare, Ministerul Educatiei stabilind doar politicile din domeniul educatiei.
Cornelia Trif
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.