De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Presedintele Traian Basescu a declarat in cadrul unui interviu acordat in exclusivitate postului TVR ca exista o dificultate in relatia sa cu Guvernul plecand de la faptul ca nu poate accepta ideea ca se spune ca trebuie reduse cheltuielile cu salariile si cu personalul si, de fapt, aceste cheltuieli cresc.
"Au crescut cheltuielile. Sigur, e un soi de autonomie prost inteleasa in administratia locala. Ei cred ca-si pot permite orice din punct de vedere al salarizarii, dupa care sa ceara bani la bugetul de stat pentru investitii. Nu se mai poate intampla asa ceva. Este foarte adevarat, repet, foarte adevarat, ca si Guvernul una a spus si alta a facut. si in aparatul central au crescut cheltuielile cu salariile, ceea ce motiveaza, daca vreti, o oarecare, sa spunem dificultate a relatiei mele cu Guvernul in ansamblul lui", a spus Basescu.
_______________________________
Articole pe aceeasi tema:
* Ponta: Declaratiile lui Basescu dau dreptate opozitiei
* Boc, despre TVA: Nu am avut alta varianta imediata si legala
* Basescu vrea impozitarea tuturor veniturilor din Romania
_______________________________
Intrebat daca admite ca exista in acest moment o dificultate in relatia sa cu Guvernul, Basescu a raspuns: "Asa este, pentru ca nu pot accepta ideea ca spunem «Reducem personalul, reducem salariile, reducem...», si cand tragem linie, dupa primul trimestru, constatam cresteri la fondul de salarii desi stim toti ca era o chestiune vitala reducerea cheltuielilor". El a precizat ca aceasta dificultate a aparut dupa ce a vazut cifrele primului trimestru. Presedintele a spus ca dificultatea nu este intre el si premier, ci intre el si Guvern.
Basescu – adversar al cresterii TVA
Seful statului a spus ca este un adversar al cresterii TVA, mentionand ca solutia cea mai buna este scaderea cheltuielilor publice. El a subliniat spera ca la 1 septembrie sa constate, impreuna cu premierul, care dintre ministrii nu si-au restructurat institutiile din subordine. A mai mentionat ca nu va prelungi dupa 1 septembrie termenul de gratie in relatia sa cu Guvernul.
Presedintele a declarat ca a existat un partid care a spus ca iese de la guvernare daca se umbla la pensii, el precizand ca daca pretul nesacrificarii tarii este plecarea unui partid din Guvern, atunci acel partid trebuie sa plece. "Daca pretul nesacrificarii tarii este plecarea unui partid de la guvernare, sa plece", a spus presedintele.
Frunda, o pozitie impotriva intereselor Romaniei
Traian Basescu a spus ca senatorul UMRD Gyorgy Frunda a avut, in cazul modificarilor la Legea ANI din Comisia senatoriala pe care o conduce, o pozitie impotriva intereselor Romaniei, tara care s-a compromis din punct de vedere al credibilitatii.
"Domnul Gyorgy Frunda a avut o pozitie impotriva intereselor Romaniei nu pentru ca e ungur, ci pentru ca, probabil, are de ascuns ceva, el si clientela lui", a spus Basescu, intrebat cum comenteaza faptul ca un membru al coalitiei a contribuit la o schimbare importanta a unei legi care este monitorizata de Comsia Europeana.
Nu e fezabila acum crearea unei noi majoritati guvernamentale
Presedintele a aratat ca nu considera fezabila crearea unei noi majoritati guvernamentale, ci eventual ideea unui Guvern minoritar, incercarile sale de a aduce opozitia la dialog soldandu-se "cu pozitii extrem de obraznice la adresa mea, cu aroganta".
"Nu cred ca este fezabila crearea unei alte majoritati. Cel mult se poate merge cu un guvern minoritar. Eu am vazut toate incercarile pe care le-am facut de a aduce la dialog partidele de opozitie s-au soldat cu pozitii extrem de obraznice la adresa mea, cu aroganta", a declarat Traian Basescu.
Partidele au guvernat pentru voturi, nu pentru tara
Presedintele Traian Basescu a afirmat ca toate partidele care au guvernat Romania "cel putin in ultimii zece ani" au preferat sa sacrifice dezvoltarea tarii in favoarea voturilor, apreciind ca o criza precum aceasta poate fi depasita doar prin responsabilitate.
"Romanii trebuie sa stie ca de zece ani incoace toate partidele politice care au fost la guvernare au preferat sa sacrifice dezvoltarea tarii in favoarea voturilor. Cel putin din 2000 incoace, bugetul de stat a fost utilizat de partidele politice aflate la guvernare pentru a cumpara voturi. Acum nu mai avem decat o alternativa: aceea a responsabilitatii", a declarat Basescu.
Basescu insista pe impozitarea tuturor veniturilor
Presedintele Basescu a vorbit si despre un nou cod fiscal, a carui pregatire spera sa inceapa cat mai repede, prin care toate veniturile sa fie impozitate.
"Sper ca Ministerul de Finante va incepe pregatirea noului cod fiscal, in care toate veniturile sa fie impozitate, ca Ministerul Muncii va incepe verificarea tuturor dosarelor de pensionare pe caz de invaliditate, iar toate programele administratiei locale vor fi analizate", a spus presedintele.
PD-L i se cere sa se caute lideri noi
Basescu a declarat la TVR ca nu "moseste PDL" si ca le-a cerut democrat liberalilor sa promoveze lideri noi dar ca acestia "nu s-au inghesuit" sa-l asculte pentru ca "i-a furat prea mult valtoarea guvernarii".
"Exista aceasta perceptie, ca eu as mosi PDL in continuare. Nu este adevarat. Va pot spune ca de foarte multa vreme eu nu am discutii legate de partid cu premierul sau cu ministrii PDL. Dimpotriva, prima mea grija dupa ce am castigat al doilea mandat a fost sa spun «Cautati-va un lider, uitati-va in PDL»", a spus presedintele.
Cheltuielile trebuie scazute pentru a evita un nou imprumut
Presedintele Traian Basescu a spus ca, daca Guvernul nu va reusi sa transpuna in realitate scaderea cu 25 la suta a salariilor bugetarilor, Romania ar fi nevoita ca, in martie 2011, sa contracteze un nou imprumut, care sa mearga in consum, lucru cu care el nu ar fi de acord.
"Daca noi nu luam masuri de reducere a cheltuielilor pe cele doua mari zone de cangrena din bugetul Romaniei, la anul, in martie, va trebui sa cerem un nou imprumut, care se va duce si el in consum. Nu vom avea nici bani de diguri, nici de autostrazi, nici de infrastructura feroviara", a spus seful statului.
Sursa: Mediafax
foto: presidency.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.