De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
VIDEO EXCLUSIV: Acţiune fără precedent a pedeliştilor bistriţeni, care, în timp ce în faţa Palatului Administrativ se aflau peste 150 de protestatari, au găsit de cuviinţă să ţină o şedinţă de partid în sala de şedinţe a acestei clădiri, aflată la primul etaj al imobilului pichetat de manifestanţi.
Pedeliştii au intrat discret în clădire, astfel încât manifestanţii nu i-au observat, printre aceştia aflându-se inclusiv fostul ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiş, care deţine funcţia de preşedinte al PDL Bistriţa.
Şedinţa a debutat la ora 18.00, însă în momentul în care presa a "descins" în sala de şedinţe, cu doar zece minute după ora de debut a întâlnirii pedeliştilor, Ioan Nelu Botiş, vizibil afectat de prezenţa presei în sala de şedinţe s-a ridicat şi a declarat întâlnirea inchisă. "E o discuţie internă, fraţilor, e o şedinţă internă", a spus Botiş înainte de a părăsi sala.
Totuşi, în faţa clădirii şi-a mai temperat "sentimentele" şi a dat o scurtă declaraţie presei, afirmând că şedinţa a fost programată acum două săptămâni, când în ţară nu erau proteste.
"A fost o şedinţă de partid şi am discutat despre reprezentanţii noştri în secţiile de votare. Ştiţi foarte bine că astăzi Curtea Constituţională a spus că alegerile nu pot fi comasate, în consecinţă ne pregătim pentru alegeri la termen", spune Botiş.
Întrebat de un jurnalist de ce şedinţa a avut loc într-un sediu al unei instituţii publice, Botiş a replicat: "Nu avem loc în sediu!", afirmând că şedinţa a durat puţin deoarece s-a făcut o simplă informare privind secţiile de votare.
Cristian Silaşi
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.