De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Anca Boagiu, fostul ministru al Transporturilor, susține că nimeni nu se face vinovat de cum au fost deszăpezite drumurile și calea ferată, dar acuză Administrația Națională de Meteorologie că preavizele de înrăutățire a vremii din ultimele zile au venit prea târziu.
La bilanțul mandatului, Anca Boagiu și-a justificat astfel intervenția unităților de deszăpezire, care a fost una de multe ori întârziată: "Când trebuie să te lupţi cu nămeţi care depăşesc patru metri înălţime este dificil să stabileşti a cui este vina. Noi am solicitat ANM-ului să ne informeze din oră în oră care este evoluţia vremii astfel încât să ştim ce vom face cu mijlocele de transport. Nu am avut nici o informaţie în sensul acesta". Declarația a fost făcută la finalul conferinței de bilanț a Ministerului Transporturilor.
Totodată, Boagiu a mai spus că, în ciuda condiţiilor meteo extrem de grele, drumarii şi angajaţii CFR care se ocupă de deszăpezire şi-au riscat viaţa pentru a debloca circulaţia. Mai mult, în urmă cu o săptămână, aceasta a declarat că responsabilii cu deszăpezirea din Ministerul Transporturilor și din companiile aflate în subordinea instituției care nu și-au îndeplinit atribuțiile vor fi sancționați.
Meteorologul Florinela Georgescu a declarat pentru postul de televiziune Antena 3 că Institutul Meteorologic şi-a făcut datoria şi a emis numeroase avertizări şi alerte meteo privind fenomenele periculoase pentru toată ţara. Totodată, meteorologii au avertizat în urmă cu mai multe săptămâni că vor urma perioade cu temperaturi foarte mici, de sub -25 de grade Celsius, anunţând coduri portocalii, respectiv galbene, de ger, viscol şi ninsori.
Raul Huluban
Foto: ancaboagiu.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.