De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Senatorul PSD Alexandru Cordos si-a anuntat astazi candidatura oficiala la sefia organizatiei judetene a PSD. Acesta a declarat ca s-a decis sa isi depuna candidatura in urma discutiilor avute cu alti membri de seama ai PSD.
“Din discutiile pe care le-am purtat cu mai multi colegi s-a conturat ideea ca organizatia judeteana trebuie sa abordeze altfel activitatea politica in judetul Cluj si cred ca este nevoie de o pozitionare mai buna in fata electoratului. In ultima perioada, organizatia judeteana a trecut printr-o perioada mai delicata, cu multe demisii. Dar, dupa toate demisiile, cred ca impreuna cu cei care m-au incurajat sa fac acest lucru putem schimba aceasta situatie care ne pastreaza azi intr-o zona sub media rezultatelor pe tara”, a declarat Cordos, care a spus ca este nevoie o schimbare de garda si la nivel local.
“Nu vom mai accepta sa fim vioara a doua in judetul Cluj. Am un plan politic pentru a aborda pozitii cheie la nivel administrativ. Ma gandesc la cele de primar al municipiului, presedinte de Consiliu Judetean si sa depasim numarul de 18 primari in prezent”, a mai spus Cordos.
Totodata, acesta a aratat ca este posibil ca chiar el sa candideze la Primaria municipiului Cluj-Napoca la urmatoarele alegeri locale. “Nu exclud acest lucru, dar nici nu pot sa confirm inca. La inceputul anului viitor vom iesi cu toate candidaturile”, a mai spus Cordos.
In acest sens, senatorul social-democrat si-a lansat un site personal, www.alexandrucordos.ro, unde este prezentata intreaga sa activitate parlamentara. “Este o platforma de comunicare. Acest site nu va face obiectul unor costuri din bugetul public. Cred ca noua posibilitate de comunicare va da sansa celor care nu au timp sa poata urmari activitatea mea si sa ia atitudine”, a mai declarat Cordos.
Tot astazi, acesta a anuntat ca PSD va depune o motiune de cenzura intitulata “Romania, un fleac, au ciuruit-o”, in care va cere Guvernului sa-si asume raspunderea in fata Parlamentului pe pachetul de legi cu privire la reducerea cheltuielilor bugetare. “Ceea ce traim in ultima perioada arata ca romanii nu vad nicio solutie pentru iesirea din criza si de aceea apeleaza la proteste. Motiunea e pregatita, se intituleaza «Romania, un fleac, au ciuruit-o» si face trimitere la toate elementele care au dus la aceasta situatie”, a declarat Cordos.
El a mai declarat ca situatia actuala se datoreaza bugetului pe 2010 si lipsei alocarilor pentru proiecte de infrastructura. “Nu s-au alocat suficienti bani pentru proiecte de infrastructura: de exemplu, Autostrada Transilvania sau spitalul regional de urgenta si alte investiii majore. Bechtel a concediat deja peste 700 de persoane si urmeaza pana la 2.000 de persoane sa fie concediate”, a mai declarat senatorul clujean.
Tudor Ravoiu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.