Cauta RSS Feed Schimba judetul

Economie la avioane si taxi

Politica 30 Decembrie 2008 - 19:12 - Vizualizari: 1651
Economie la avioane si taxi

Premierul Emil Boc a declarat la finalul sedintei de Guvern de astazi ca in acest moment cuvantul de ordine al guvernarii este responsbilitatea in vederea asigurarii stabilitatii tarii.
Amintind de reducerea salariilor celor pe care i-a numit "bugetari de lux", masura luata saptamana trecuta,  Boc a anuntat alte masuri pe aceeasi linie.

 

 

"Am luat o hotarare prin care se interzice cumulul pensiei cu salariul in sistemul public, adica la stat. In situatia in care o persoana opteaza pentru salariu si cu ocazia pensionarii a beneficiat de plati compenatorii, persoana care doreste sa lucreze in continuare in sistemul public trebuie sa returneze banii. Repet, e vorba despre munca in sistemul public, daca vrea sa lucreze poate sa o faca in sistemul privat", a declarat premierul. El a precizat ca cel mai mare sustinator al deciziei a fost ministrul de Interne, Gabriel Oprea, general in rezerva, care in ianuarie va depune la casieria Guvernului peste un miliard de lei vechi, bani incasati ca plati compensatorii la trecerea in rezerva.

 

 

O alta masura decisa de executiv este cea legata de plafonarea indemnizatiei pentru mame. "Mamele care muncesc vor primi 85% din salariu, dar nu mai mult de trei salarii medii pe economie si nici mai putin de 600 de lei", a precizat Boc.

 

 

Economii vor fi nevoiti sa faca si demnitarii. Incepand de azi, toti demnitarii, cu exceptia ministrilor, nu vor mai avea voie sa se deplaseze cu avionul decat la clasa economic si nu la business class, ca pana acum. "Am mai luat o decizie, care va starni, probabil, zambete, dar este una necesara. Angajatii trimisi de Guvern in strainatate nu vor mai au voie sa foloseasca taxi, ei sunt obligati sa foloseasca mijloacele de transport in comun specifice localitatilor unde se afla", a precizat Boc. El a mai precizat ca achizitiile de birotica, autoturisme si alte chetuieli de capital in administratia publica se vor situa la 50% din nivelul anului 2007, iar numarul de functii publice de conducere nu poate depasi 12% din numarul angajatilor.

 

 

Referitor la data la care va fi gata bugetul de stat pe 2009, premierul a fost evaziv, multumindu-se sa spuna doar "in ianuarie".

 

 

Cornelia Trif

Taguri: sedinta, boc, economie, guvern
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • 01 Jan 2009 | 16:08
    <p>Era de asteptat ca noul guvern so dea din colt in colt.... Dupa promisiunile din campania electorala cand toata lumea hulea guvernul ca nu vrea sa acorde facilitati diferitelor categorii sociale acuma au dat si ei cu capu de realitate. Is curios cum va arata Romania peste un an, la inceput de 2010. Dupa o criza economica....indusa sau nu....dupa o serie de greve si miscari sociale....care nu m-as mira sa apara acum in 2009 si dupa ce noii guvernanti isi vor acoperii cheltuielile din campania electorala ce tocmai a trecut.</p>

Stiri Somes TV