Cauta RSS Feed Schimba judetul

Gyorgy Frunda: "Am susţinut ieşirea de la guvernare"

Politica 07 Februarie 2012 - 21:57 - Vizualizari: 1760
Gyorgy Frunda: "Am susţinut ieşirea de la guvernare"

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat astăzi că a cerut în cadrul şedinţei grupurilor parlamentare reunite ale Uniunii ieşirea organizaţiei de la guvernare, punct de vedere care a fost susţinut şi de alţi colegi.

El a spus că a fost o discuţie colegială, deschisă, în care fiecare şi-a spus punctul de vedere, fie pentru rămânerea în coaliţia de guvernare, fie pentru ieşire. "Eu am pledat pentru motivele pe care le-am spus consecvent, în primul rând în cadrul Uniunii şi apoi public, pentru ieşirea din coaliţia guvernamentală. Au fost colegi care şi-au manifestat dubiile, rezervele în legătură cu rămânerea noastră în coaliţia guvernamentală", a spus senatorul.

Pe de altă parte, Frunda a menţionat că mulţi dintre parlamentarii UDMR au susţinut din nou necesitatea alegerilor anticipate. "Întrucât preşedintele Republicii nu va dizolva Parlamentul şi nu va accepta alegeri anticipate, nu are rost să mergem pe o cale care nu are finalitate", a adăugat Frunda.

Citynews.ro

Foto: http://www.puterea.ro

Taguri: gyorgy frunda, udmr
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV