De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Conducerea PNL discuta in sedinta Biroului Politic, luni, despre ordinea de zi a Consiliului National Executiv, convocat pentru excluderea lui Viorel Catarama, dar si despre mandatul si echipa liberala pentru consultarile de la Cotroceni pe tema reformei constitutionale, potrivit Mediafax.
Liberalii discuta in BPC despre excluderea lui Viorel Catarama care initial trebuia operata de conducerea organizatiei Sector 2. Potrivit secretarului general al PNL, Radu Stroe, liderii liberali au decis ca excluderea lui Catarama dupa prestatia de la Congres sa fie facuta in Consiliu, la propunerea BPC. Conform sursei citate, la sedinta CNEx, este invitat si liberalul Viorel Catarama caruia i se da o sansa pentru a-si explica comportamentul. Pe de alta parte, liberalii discuta in BPC delgatia si mandatul cu care liberalii se duc la Cotroceni la consultarile pe tema reformei constitutionale, din echipa urmand sa faca parte cel mai probabil presedintele Crin Antonescu, Radu Stroe si vicepresedintele Victor Paul Dobre. De asemenea, BPC ar putea stabili noul purtator de cuvant.
Viorel Catarama a intentionat sa se inscrie in competitia pentru functia de presedinte al PNL, dar nu si-a mai depus in cele din urma candidatura. Catarama a sugerat, la Congresul extraordinar al PNL de la inceputul lunii martie, ca liderul Crin Antonescu ar dori schimbarea Statutului pentru indepartarea vocilor critice, la presiunea sponsorilor care ar urma sa plateasca datoria de 1,6 milioane de euro din campania electorala pentru alegerile prezidentiale.
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.