De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Zilele in care se lucreaza ocazional ar urma sa fie tinute intr-o evidenta speciala de catre institutiile aflate in subordinea Ministerului Muncii. Una dintre prevederile care s-ar putea regasi in noul cod al muncii este si aceea referitoare la protejarea muncitorilor ocazionali, asa-zisa munca a zilierului. Parlamentarul democrat-liberal de Maramures, Gheorghe Mihai Birlea considera ca prin acest proiect de lege la care se lucreaza se doreste, pe de o parte, protejarea acestor oameni, iar pe de o alta respectivul zilier ar deveni si contribuabil la stat, putand astfel beneficia de pensie si de alte drepturi.
“Am si prezentat acest proiect de lege Ministerului Muncii si personal ministrului Seitan pentru a primi si din partea lor o consultanta tehnica vizand munca ocazionala sau munca zilierului. Este un proiect de lege care are ca obiective pe de o parte protejarea celor ce lucreaza in astfel de circumstante, indiferent in ce domeniu – constructii, agricultura, in activitati de ocazii in general, iar pe de alta parte, respectivul muncitor ar deveni implicit un contribuabil la bugetul de stat, la Casa de Asigurari de Sanatate si la bugetul de pensii. Zilele care lucreaza ocazional ar fi tinute intr-o evidenta speciala de catre institutiile Ministerului Muncii, Inspectoratul Teritorial de Munca sau gasim, urmarim sa gasim cea mai buna formula pentru a avea o evidenta foarte exacta a prestatiilor pe care le fac muncitorii ocazionali si aceste zile sa se regaseasca in vechimea in munca”, declara, pentru citynews.ro, senatorul democrat-liberal de Maramures, Gheorghe Mihai Birlea.
Birlea a dat exemplul judetului Maramures, unde sunt extrem de multe cazuri de oameni care au lucrat multi ani de zile in activitati ocazionale si nu le au evidentiate in cartea de munca.
“Si acest lucru ne creeaza probleme in calcularea pensiei si cred ca nu e bine. Putem veni cu o astfel de lege in sprijinul muncitorilor ocazionali, fie ca ei sunt in constructii, in agricultura, in activitati turistice s.a.m.d. Cred in valoarea acestei legi mai ales ca aduce un plus de protectie pentru muncitori si, in acelasi timp, si pentru cei ce angajeaza muncitorii ocazionali. Nu se expun pericolului de a fi prinsi cu forta de munca care nu respecta legea”, continua Birlea.
Democrat-liberalul spune ca este constient ca aceasta masura ar putea fi privita ca si o masura de a incerca a se mai aduce bani la stat, practic de a impozita si aceste venituri.
“In primul rand se urmareste prin aceasta lege ca oamenii sa isi poata valorifica zilele acestea muncite. Asta e o forma de protectie, nicidecum de a inventa… Se poate specula in acest sens, dar punem mai presus de orice nu nivelul contributiilor, cat aceasta formula de a proteja si muncitorul ocazional si in acelasi timp sa scoatem cat mai mult la suprafata ceea ce in mod obisnuit numim munca la negru. E un proiect asupra caruia vom lucra foarte serios si el se va regasi probabil si in noua formula a codului muncii la care se lucreaza de asemenea. Si, deocamdata, suntem intr-o faza avansata si sper sa terminam acest proiect pana in 20 septembrie”, concluzioneaza Birlea.
Dragos Hojda
foto (c) citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.