Cauta RSS Feed Schimba judetul

Sorin Bota: "Se impune interventia BPN in filiala Cluj"

Politica 27 Martie 2009 - 17:01 - Vizualizari: 650
Sorin Bota: "Se impune interventia BPN in filiala Cluj"

Secretarul executiv adjunct al PSD, senatorul de Maramures Sorin Bota, crede ca Biroul Permanent National (BPN) al partidului trebuie sa ia masuri in filiala clujeana. "In ceea ce priveste filiala clujeana, suntem la inceput cu masurile de reforma si reorganizare si cred ca se impune interventia BPN, avand in vedere faptul ca nici demisia lui Cordos, nici cele doua cereri ale mele facute public privind asumarea raspunderii pentru rezultatele slabe ale filialei la ultimele alegeri nu au avut ecou in radul colegilor de la Cluj. Mai grav, se perpetueaza acelasi stil defectuos de management la conducerea organizatiei judetene si chiar a celei municipale", a declarat Bota pentru postul TV Antena1 Cluj.


El este de parere ca se impun masuri urgente daca PSD doreste abordarea cu succes a alegerilor europarlamentare si prezidentiale si obtinerea de rezultate comparabile cu cele locale si parlamentare din anul 2004, cand social-democratii au obtinut la Cluj 11 posturi de consilieri  judeteni, peste 50 de primari, trei posturi de deputat si unul de senator.


Liderul PSD Cluj, deputatul Vasile Soporan, vizat de declaratiile de azi ale lui Bota, nu a putut fi contactat pentru a-si preciza pozitia.


Reamintim ca Sorin Bota, care este si vicepresedinte ales al PSD Cluj, i-a solicitat in mod public lui Stefan Dimitriu, directorul de campanie electorala de la alegerile parlamentare din noiembrie, sa-si dea demisia de onoare de la conducerea filialei. Cererea sa a determinat organizatia sa-l suspende din functia de vicepresedinte la nivel judetean, Bota ramand doar cu functia de conducere de la nivel national.


Cornelia Trif

Taguri: psd, cluj, soporan, acuze, bota
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.