De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Vicepresedintele PNL Cluj-Napoca, Horea Uioreanu, a declarat intr-o conferinta de presa care a avut loc azi ca remanierea guvernamentala e doar o “carpeala”, o remaiere. Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, “a remaia” inseamna a “repara ciorapii sau un tricot, ridicand si prinzand cu un instrument special ochiurile rupte ori scapate sau firele desirate”.
In opinia lui Uioreanu, remanierea nu poate fi pusa in spatele unor ministri, ci trebuie sa inceapa de la premier. “Remaniera guvernamentala nu poate fi pusa in spatele unor ministri, fie ei Vladescu sau Seitan. Raspunzatorul numarul unu al programului de guvernare si de esecul programului de scoatere a Romaniei din criza, care nici acum nu exista, este Emil Boc. Boc este primul care trebuie sa isi dea demisia, impreuna cu tot cabinetul pe care il conduce, ca e vorba de Guvernul Boc 2 sau Guvernul Boc 69”, a fost ironic vicepresedintele penelist.
Uioreanu a criticat de asemenea si “politizarea banilor care vin de la centru spre autoritatile locale”, afirmand ca “cetatenii sunt impartiti pe criterii de culoare politica de catre Boc si Udrea. In plus, Horea Uioreanu a afirmat ca alocarile de sume pentru zonele afectate de inundatii sunt insuficienti. “In sedinta de Guvern care a avut loc ieri s-au alocat 50 de milioane de lei pentru 30 de judete afectate de inundatii. Aceasta suma nu acopera nici 5% din necesitatea totala, avand in vedere ca numai in Cluj e nevoie de 56 de milioane de lei, conform raportului realizat de Prefectura Cluj”, a afirmat Uioreanu.
De asemenea, Uioreanu s-a declarat curios asupra sumei de bani care urmeaza sa ajunga la Cluj pentru reparatiile necesare in urma inundatiilor din judet, atat in cazul proprietatilor private, cat si in cazul celor publice.
Bogdan Buburuz
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.