Cauta RSS Feed Schimba judetul

Clinica Medicală II, iluminată de ziua Rotary Club

Sanatate 22 Februarie 2012 - 13:16 - Vizualizari: 352
Clinica Medicală II, iluminată de ziua Rotary Club

Clădirea Clinicii Medicală II de la UMF va fi luminată mâine, 23 februarie, într-un mod cu totul special pentru a celebra 27 de ani de la începerea campaniei de eradicare a poliomelitei. Totodată, evenimentul promovează și 107 de ani de la înființarea clubului Rotary Internațional.

Evenimentul este organizat de Rotary Club Cluj-Napoca Cetățuie, fondat în 2007 și reprezintă unul din cele patru cluburi Rotary din municipiu. Clinica medicală va fi iluminată începând cu ora 18.00, după care vor fi ținute discursuri pe tema „Rotary și medicina clujeană”.

„Am ales această clădire importantă a Clujului pentru însemnătatea sa ca instituție universitară, prin care au trecut pașii tuturor celor care au studiat în școala medicală clujeană”, a spus Dan Duțu, președintele clubului Rotary Cluj-Napoca Cetățuie. 

Clubul Rotary împlinește 107 de ani de la înființare și 27 de ani de la demararea campaniei de eradicare a poliomelitei la nivel global. Clubul a reușit să contribuie cu peste 850 de milioane de dolari pentru imunzarea a două miliarde de copii din 122 de țări. Este cel mai mare ONG care asigură servicii umanitare în toată lumea, inclusiv în România. 

 

Ramona Costea

Foto citynews.ro 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV