De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Ministerul Sănătăţii şi-a asumat răspunderea pentru deblocarea posturilor din sistemul sanitar. Ministrul Ritli Ladislau a semnat un acord în acest sens cu sindicatele din sănătate, urmând ca din 2012 la o plecare din sistem să fie deblocat un post. Numai din judeţul Cluj au plecat peste 1000 de doctori şi asistenţi medicali anul acesta.
La întâlnirea de la Bucureşti cu ministrul Ritli Ladislau a fost prezent şi preşedintele Sanitas Cluj, Ştefan Roman. Veştile sunt bune, spune acesta, însă rămâne de văzut când se vor concretiza promisiunile făcute de Ritli. „Am solicitat revocarea posturilor şi am căzut de acord ca posturile vacantate să fie solicitate de către Ministerul Sănătăţii, să se realizeze unu la unu, în sensul ca un post vacantat să şi fie scos imediat la concurs”, explică Ştefan Roman, preşedinte Sanitas Cluj
Deocamdată, Clujul este unul dintre centrele medicale fruntaşe la plecările doctorilor peste hotare. De la începutul anului până acum aproape 400 de medici şi-au depus cererile pentru obţinerea certificatelor de conformitate la Colegiul Medicilor. Şi asistenţii medicali continuă să migreze în afara ţării pentru lefuri mai bune. „Până în iunie 2011 au plecat 450 de asistenţi, iar din iunie până la această dată încă 19”, precizează Emil Buiga, preşedintele Ordinului Asistenţilor şi Moaşelor din România.
În cadrul unei vizite la Univerisitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, nu a ascuns faptul că sistemul sanitar este în impas din cauza deficitului de personal. În spitalele clujene, cea mai acută lipsă de personal se înregistrează pe secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă, medicină de urgenţă şi neonatologie.
Narcisa Chiorean (NCN)
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.