De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Laboratorul de referinta pentru gripa din cadrul Institutului Cantacuzino a confirmat, in 18 si 19 iulie, doua cazuri de imbolnaviri cu virusul A/H1N1. Este vorba despre un barbat de 29 de ani din localitatea Cernica, care a venit din Bulgaria in data de 12 iulie si despre un cetatean de 36 de ani din Bucuresti, care a venit din Spania in 16 iulie. Ambii pacienti sunt internati la Institutul Matei Bals.
De asemenea, ieri (20 iulie), Institutul Cantacuzino a confirmat prezenta virusului A/H1N1 in cazul altor opt persoane care au calatorit in afara tarii, in zone cu transmitere sustinuta:
- Anglia: 4 cazuri - 3 copii de 11, 13 si 14 ani, care au fost in doua tabere diferite si o tanara de 30 ani, care a calatorit in scop turistic
- Spania: 3 cazuri - 1 copil de 11 ani, care a fost in vacanta cu parintii si alte doua tinere, de 24 si 37 ani (sotia barbatului de 36 de ani din Bucuresti, confirmat in 19 iulie), care au calatorit in scop turistic
- Franta si Spania: 1 caz - o fata de 18 ani, care a fost intr-o excursie prin Europa, vizitand Grecia, Elvetia, Franta si Spania
Toti pacientii, cu exceptia copilului de 14 ani, sunt internati la Institutul National de Boli Infectioase “Matei Bals” din Bucuresti, sub tratament antiviral. Copilul de 14 ani sufera de astm bronsic si este izolat la domiciliu, sub stricta supraveghere a tatalui, medic pediatru.
Autoritatile sanitare au demarat investigatia epidemiologica pentru depistarea contactilor. In prezent numarul total de cazuri inregistrate in Romania, se ridica la 69.
citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.