O incursiune in trecutul produselor de infrumusetare

Se spune ca adevaratii experti ai unui domeniu sunt oamenii pasionati, de cele mai multe ori fara o pregatire formala. Cand pasiunea si pregatirea formala se imbina, persoana respectiva se transforma intr-o adevarata „icoana” a domeniului sau: hairstylisti foarte buni, make-up artists, cosmeticieni, esteticieni, creatori de moda si alte exemple. In domeniul frumusetii sunt multe persoane pasionate, in speta femei. Noi, femeile, ne informam de toate noutatile din toate directiile posibile, fiindca ne pasa cum aratam si avem nevoie de cele mai bune produse.

Multe din noi, pasionatele de frumusete, suntem interesate si de modul in care se ingrijeau femeile si barbatii in trecut. Date despre ingrijire si frumusete exista inca din antichitate, probabil cea mai reprezentativa figura fiind Cleopatra. Si in Evul Mediu, pana aproape de zilele noastre, produsele cosmetice mai elaborate erau destinate unui cerc mai restrans, oamenilor instariti, care isi puteau permite sa le achizitioneze.

Pe urmele cosmeticelor stravechi, la Muzeul Farmaciei

Dermato-cosmeticele de pe vremuri erau intr-o prima faza prescrise de medic si realizate de catre farmacisti. Cluj-Napoca este un oras plin de istorie si valoros si din acest punct de vedere, deoarece detine spatiul care gazduieste astazi Muzeul de Farmacie, candva cea mai longeviva farmacie din istoria Romaniei. Farmacia se numea „La Sf. Gheorghe” si a fost deschisa din anul 1573 pana in 1949, fiind totodata si prima farmacie din Cluj. Dotata cu laborator propriu, aici se preparau nu doar medicamente, ci si unguente si produse de ingrijire cosmetica.

La farmacia „La Sf. Gheorghe” se gasesc recipientele si instrumentele cu care erau realizate si in care se pastrau acestea. Putem vedea recipiente pentru aqua rosarum - parfum de trandafiri, aqua lavadule – parfum de lavanda si altele „licori” frumos parfumate, din tot felul de arome exotice. „Ingredientele exotice intrau in tara prin poarta Bizantului, la cererea farmacistilor. Se preparau in laborator si aveau mai multe intrebuintari. Pe langa parfumare, reconfortare, erau folosite si ca antiseptic, datorita alcoolului”, a precizat Radu Crisan, muzeograf.

Doamnele si domnii de pe vremuri foloseau si o serie de balsamuri, care mai de care mai sofisticate, fie pentru tratament, fie pentru a emana un parfum placut prin preajma. Din acestea, mai exista la muzeu doar vasele in care se pastrau. Arome care se folosesc si astazi dateaza inca din Evul Mediu, cum ar fi scortisoara, vanilia, pinul.

„Tot ce vedem acum pe baza de plante aromatice provine din vechime, din antichitate si in mare parte din Evul Mediu - ca s-a imbunatatit modalitatea de preparare este o alta poveste. Pe vremea aceea multe din produse aveau si elemente toxice”, explica muzeograful.

Unguentele cele mai cerute erau cele pentru inlaturarea petelor, pentru inalbirea tenului si cremele hidratante. Acestea aveau la baza grasime, in general, de gaina, de porc si mai cu seama grasime de rata, cu tot felul de arome adaugate, pentru parfum. Pana prin secolul al XVII-ea s-a folosit si grasimea umana, nu in cosmetice, ci pentru leacuri, in tratarea afectiunilor pulmonare. Pentru tenurile tumefiate foloseau diferite solutii pe baza de plante medicinale – se foloseau foarte mult musetelul si galbenelele.

Si mierea a facut parte din unele produse pentru revitalizarea si intretinerea tenului. Putem dovedi ca si azi cosmeticele pe baza de produse apicole si mastile naturale care contin miere sunt deosebit de apreciate. Tot ca si azi, ceara era folosita si la epilare.
Ingrijirea capilara era un aspect care ii preocupa si pe antecesorii nostri. Si lor le placea ca parul sa aiba un luciu frumos, drept pentru care foloseau uleiuri vegetale, aromatizate, tehnica utilizata frecvent pana la mijlocul secolului trecut. Astazi, cu atatea sampoane, balsamuri si spray-uri de stralucire, le mai folosim doar in mastile hidratante si revigorante pentru par.

Sapunurile bunicii, urmasele sapunurilor din trecut

Observam in prezent o „intoarcere la origini” in privinta sapunurilor naturale, cum sunt cele de la Proplanta sau Ecovera, aici in Cluj, cu diferenta ca la acestea nu se mai foloseste grasime animala. Existau si in vechime sapunuri de toaleta, aromatizate in fel si chip. „Saponis Venetis” era cel mai cautat – acesta era materia prima, care se prelucra in laborator pentru a i se adauga aromele si pentru a i se da forme.

Nici pedichiura nu era ceva necunoscut – lapis pumicis (piatra ponce) era folosita din antichitate pentru indepartarea bataturilor. Aceasta piatra ponce se folosea si sub forma de pulbere, ca praf inalbitor pentru dinti. Ulterior s-a renuntat la aceasta tehnica destul de dura si a inceput sa se foloseasca bicarbonatul cu mentol in igiena dentara.

Vopsele de par existau tot datorita Orientului, de unde se importau. Multe dintre ele erau toxice, deoarece erau realizate din tot soiul de oxizi de metale. O optiune naturala folosita si azi era henna, ce dateaza si ea, ca multe alte tehnici cosmetice, din antichitate.

Din cate se pare, uleiurile erau un produs de baza in ingrijire, folosit pentru piele, par, in bai. Produsele cosmetice din ziua de azi au o baza foarte adanca, din timpuri stravechi.

Din cand in cand, e bine sa lasati mall-urile, barurile, hipermarketurile si sa mai trageti o raita in trecut, pentru a afla lucruri despre domeniul care va pasioneaza. In Muzeul Farmaciei exista si alte „noutati-vechi” de exploatat, din care am spicuit cateva din cele cosmetice.

Intrarea la muzeu va costa la pret intreg 5 lei de persoana – locatia o cunoaste toata lumea.

Sigina Pop