De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Delegatia CFR Cluj s-a intors astazi de la Munchen, dupa infrangerea suferita aseara, in fata germanilor de la Bayern, din Champions League. In acelasi avion cu „feroviarii” s-au aflat si prefectul judetului Cluj, Florin Stamatian, si presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir.
La sosirea pe Aeroportul International Cluj-Napoca, presedintele clubului CFR, Iuliu Muresan, a declarat ca echipa sa va trece peste ghinionul de aseara, dupa cele doua autogoluri ale lui Cadu si Panin. Seful din Gruia a mai spus ca elevii sai nu se vor alege cu sanctiuni dupa jocul de aseara de pe „Allianz Arena”.
„Sigur ca nu am vrut noi sa dam autogol, dar din pacate se intampla. Probabil ca, dupa ce am castigat 7 trofee din 8, acum se intampla sa avem ghinion la acest campionat, dar eu zic ca vom trece si peste asta. Nu vom sanctiona jucatorii, dimpotriva, i-am felicitat dupa meci pentru jocul facut, pentru rezultat, sa faci 3-2 la Bayern este ceva, altii au pierdut cu 3-0 acolo sau cu scoruri si mai mari. E greu de explicat ce s-a intamplat la Cadu, a fost ghinion, a fost uda mingea, cred ca fotbalistii stiu mai bine ce a fost acolo. Doua goluri nu stiu cine mai da la Bayern in curand. Traore este cel mai bun jucator al nostru si a fost urmarit de zeci de persoane”, a precizat Muresan.
Presedintele CFR considera ca victoria elvetienilor de la FC Basel in fata italienilor de la AS Roma (scor 3-1) este in avantajul echipei sale si ca “feroviarii” inca mai au sanse de calificare in primavara europeana. “Suntem pe locul doi, avem trei puncte, sansele sunt intacte, deocamdata. Este un avantaj pentru noi ca Roma a castigat la Basel, pentru suntem trei echipe la egalitate si jucam acasa urmatorul meci. Nu este in pericol Sorin Cirtu, absolut deloc”, a adaugat Muresan.
Ioana Babos
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.