Cauta RSS Feed Schimba judetul

Paszkany: Am topit ciocolata elvetiana

Sport 16 Septembrie 2010 - 11:06 - Vizualizari: 2252
Paszkany: Am topit ciocolata elvetiana

Finantatorul clubului CFR Cluj, Arpad Paszkany, s-a aratat multumit de prestatia echipei din meciul cu FC Basel si considera ca „feroviarii” au obtinut un rezultat bun pentru moralul echipei. Acesta a mai spus ca victoria de aseara poate fi considerata si o victorie a Clujului asupra Baselului, dupa articolul publicat ieri in cotidianul Blick.

 

„Sunt multumit, este o victorie importanta pentru noi. Principalul nostru adversar in privinta asigurarii prezentei echipei noastre in primavara europeana este FC Basel. Si, de ce nu, AS Roma, Bayern? Acest rezultat este bun pentru moralul echipei, atat in ceea ce priveste celelalte meciuri din campionat, dar si din Liga Campionilor. Ma bucura aceasta victorie. In presa elvetiana a aparut un articol urat la adresa Clujului, ca este un catun, o «suburbie a Mexico City» si consider ca a fost si o victorie a Clujului asupra Baselului. Am topit ciocolata elvetiana in aceasta seara”, a spus Arpad Paszkany in direct la TVR.

 

Oficialul CFR-ului a adaugat ca, dupa ce elvetienii au reusit sa marcheze in ultimul minut de prelungiri din prima repriza, i-a fost teama in a doua parte a meciului. Meciul din grupa E a Ligii Campionilor, CFR Cluj – FC Basel, s-a incheiat cu scorul de 2-1 (2-1).

 

Ioana Babos
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.