SPECIAL Marcel Țenter, un campion ”dezbrăcat” de secrete

Baschetbaliștii de la ”U” Mobitelco au avut un an 2011 senzațional, titlul cucerit la finele sezonului trecut, după o așteptare de 15 ani, reprezentând apogeul realizărilor echipei pregătite de Marcel Țenter. Despre acel moment deosebit, dar și despre aspecte din viața sa mai puțin cunoscute publicului larg, tehnicianul clujenilor a vorbit în exclusivitate într-un interviu acordat postului Transilvania Live. 

Cum a fost anul 2011 pentru antrenorul Marcel Țenter?
A fost un an frumos, dar foarte greu, cu multă tensiune acumulată, începând cu finala câștigată în fața Asesoftului și continuând cu acest tur de campionat, cu cupele europene și cu multele schimbări de pe parcurs. 

Credeai la începutul anului 2011 că veți deveni campioni?
După ce am jucat o finală cu un sezon înainte, normal că credeam că suntem în stare să ajungem din nou în ultimul act. Mai știam, însă, că pentru a câștiga titlul aveam nevoie de ceva mai mult, mai exact de experiență, și mă bucur că s-a întâmplat așa, deși a fost și ajutor divin la acea aruncare a lui Morris.

S-a schimbat viața ta în vreun fel după câștigarea campionatului?
Eu nu m-am schimbat cu nimic, din punct de vedere uman totul a rămas la fel în relațiile cu cei apropiați…

Totuși, ți-ai schimbat mașina imediat după obținerea titlului național…
(Râde) Da, prin bunăvoința sponsorilor și a echipei, munca mi-a fost răsplătită cu această schimbare de bun augur.

Toți îl știu pe antrenorul Țenter, de la antrenamente și meciuri, dar cum cum e Marcel Țenter în viața de zi cu zi?
Sunt o persoană obișnuită, dar exigentă și ambițioasă. Am avut și norocul să am oameni de calitate în jurul meu, care m-au făcut să înțeleg prioritățile atunci când vreau să fac ceva. Îmi place să fac lucrurile bine, și știu că asta nu se poate întâmpla fără seriozitate, dedicație și organizare.

Cam cât timp aloci baschetului pe zi?
Modul în care se îmbină viața profesională cu cea personală depinde de fiecare, dar când joci pe mai multe planuri, cerințele sunt mari și e greu să nu te implici total în ceea ce faci. Așadar, îți rămâne destul de puțin timp pentru familie și dacă nu ai noroc ca cei din jurul tău să te susțină, poți avea o viață dificilă. Eu sunt norocos din acest punct de vedere, familia are maximă înțelegere pentru ceea ce fac, chiar dacă asta îmi ia 8-9 ore pe zi.

Cum te relaxezi după tensiunea acumulată la baschet?
Îmi plac mult filmele bune, în general cele care implică o doză consistentă de mister. De asemenea, ascult multă muzică de calitate, în special cea anilor 80, 90, de la Metallica la U2. Am norocul de-a fi practicat și chitara clasică în tinerețe, așa că sunt un împătimit al  muzicii clasice, dar și al jazz-ului. Îmi mai plac plimbările în natura, mi-aș dori foarte mult să ajung odată în Africa, prin Rwanda sau Africa de Sud, dar asta mai târziu, deoarece, acum, timpul meu liber e limitat.

Ai doi fii, Radu și Dragoș; i-ai îndrumat spre baschet și pe ei?
Radu, care are 17 ani, a început să joace fotbal în Germania, dar a renunțat și s-a apucat de baschet, însă nu în mod serios. Dragoș, în schimb, care face 12 ani în iulie, este junior la ”U” Mobitelco și joacă destul de bine, sper să iasă un jucător de calitate din el, mai ales că îi place mult baschetul și pune mult suflet. Eu nu mi-am propus să-i forțez să faca vreun sport anume, le-am dat doar șansa să aleagă.

Revenind la meseria ta, ai avut oferte de-a antrena altundeva după ce ai cucerit titlul?
Au fost ceva discuții, cu cluburi din străinătate, dar oferte concrete nu am primit. Cred că sunt un antrenor în curs de maturizare, încă nu sunt ”copt” pentru un nivel foarte ridicat, așa că prefer să acumulez experiență și să învăț.

Ți-ai dori să antrenezi în străinătate?
Da, e și asta în planul meu de viitor, dar în primul rând vreau să facem la Cluj o echipă foarte bună pe plan european. Privesc în fiecare zi cum se contruiește sala cea nouă, abia aștept să fie gata, să jucăm și să câștigăm finale acolo.

Dacă ar fi să pleci, ai face-o în Germania, acolo unde ai mai jucat?
Campionatul german este un campionat mediu pe plan european, însă rămâne unul bun. Cred, totuși, că Spania ar fi prioritară pentru mine.

Se câștigă bine în baschetul din România, având în vedere că în fotbal un antrenor poate câștiga 15.000 de euro pe lună? E adevărat că ți s-a dublat salariul după încheierea campionatului trecut?

Nu, nu e adevărat că mi s-a dublat salariul, iar în ceea ce privește comparația cu fotbalul, pot spune că sunt foarte departe de acea sumă.

Țenter, despre momentele de final ale sezonului trecut

”Mingea era la Adi Tudor, iar Cuic a luat o decizie extrem de riscantă în acel moment, alegând să-l blocheze și, astfel, să-și lase liber adversarul direct, pe Guțoaia. Totuși, Cuic știa că Guțoaia n-avusese prea multe reușite de 3 puncte până atunci și mai cunoștea faptul că Tudor, pe final de partidă, avea tendința să arunce decisiv în loc să paseze.

Așa că s-a dus foarte aproape de el, alături de Morris. Apoi, când mingea a ajuns la Tyler, mă gândeam, ca o ironie a sorții, cum de s-a putut întâmpla așa ceva, ca tocmai el, care ratase cu puțin timp înainte o aruncare, să se afle în poziție de aruncare. Însă era total liber, așa că aruncarea a fost  justificată, mai ales că am văzut că mai erau 3 secunde de joc.

Avea și un adversar la mijlocul terenului care l-a forțat să arunce și mai sus; dacă nu era acel jucător care să-l oblige să dea cu boltă, nu cred ca ar fi marcat. Oricum, în timp ce mingea era în aer, am ”auzit” liniștea din sală, nu mă puteam gândi la nimic. Apoi s-a declanșat bucuria generală și am înțeles că am câștigat, dar nu mai știu ce am făcut”.

Doru Crăciun
Foto: Arhiva