Cauta RSS Feed Schimba judetul

Stefan: Sper la o victorie in fata echipei din Suceava

Sport 14 Octombrie 2010 - 14:06 - Vizualizari: 277
Stefan: Sper la o victorie in fata echipei din Suceava

Echipa de handbal "U" Transilvania va juca sambata, de la ora 17.00, cu Bucovina Suceava, in etapa a VII-a a Ligii Nationale. Conducerea clubului spera ca echipa sa ramana neinvinsa pe teren propriu si dupa aceasta etapa.

 

"Ne asteapta un meci foarte greu cu Bucovina Suceava. Cu siguranta presiunea va fi mai mare pentru ca adversarii se vor mobiliza mai bine avand in vedere parcursul de pana acum al echipei. Sper sa avem cat mai multa lume la sala la meciul cu Suceava, o echipa periculoasa care an de an se bate pentru primele locuri", a declarat Mihai Tritean, managerul echipei clujene.

 

Antrenorul echipei, Stefan Constantin, crede ca meciul va fi decis de forma pe care o vor arata portarii la ora meciului. "Sper ca jucatorii sa fie intr-un tonus optim pentru a obtine o noua victorie. Va fi un meci greu, il cunosc pe antrenorul de la Suceava, l-am avut elev la Dinamo, iar Bucovina Suceava are un joc atipic fata de celelalte echipe din campionat. Sper sa vina cat mai multi suporteri sa vada o echipa tanara, in crestere de forma. Cred ca forma de moment a portarilor va decide in mare masura meciul", a spus, Stefan Constantin. Petru acest meci, pivotul Mihai Busecan este incert, fiind accidentat.

 

Ionela Fat
foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • florin | 14 Oct 2010 | 19:24
    Haideti sa fim cat mai multi la sala sambata.merita acesti baieti.si stefan e super antrenor.sa fim cati suntem si la baschet.merita.HAI U