Cauta RSS Feed Schimba judetul

Tempestini şi Pulpea reprezintă România în IRC

Sport 22 Februarie 2012 - 11:15 - Vizualizari: 261
Tempestini şi Pulpea reprezintă România în IRC

Echipajul Napoca Rally Academy, format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, va reprezenta România în  Intercontinental Rally Challenge (IRC), cel de-al doilea campionat de raliuri ca importanţă la nivel mondial, după Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).

Echipajul clujean va lua startul, mâine, în Rallye Sata Acores din Portugalia, prima etapă din IRC şi prima etapă din programul echipajului românesc, se va desfăşura în perioada 23 - 25 februarie. Competiţia din Portugalia are programate 14 probe speciale cu o lungime totală de 198,4 km. Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, de două ori campioni în FIA European Rally Cup East, vor avea în acest sezon un program extins în Intercontinental Rally Challenge, clujenii urmând să concureze la cel puţin şapte etape din totalul celor 13 incluse în calendarul competiţional (IRC), iar obiectivul este clasarea pe podium în clasaementul general al Production Group.

Luptă pe două fronturi

Pentru echipajul format din Marco Tempestini şi Dorin Pulpea, sezonul a început încă de luna trecută, când cei doi clujeni au participat cu succes în Raliul Monte Carlo, pe care l-au încheiat pe poziţia a 31-a, în clasamentul general. Începând de joi cei doi piloţi vor participa la Sata Rallye Acores în Portugalia, după care urmează Canon Mecsek Rallye în Ungaria, Rally San Marino, Raliul Sibiului, Prime Yalta Rally Ucraina, Rally Sliven Bulgaria, şi Raliul Ciprului. La toate acestea se adaugă şi prezenţa în Campionatul Naţional de Raliuri al României, unde obiectivul este deasemenea o prezenţă pe podium la sfârşitul sezonului intern. 

„Din acest calendar cunoaştem etapele din România şi Bulgaria, dar restul sunt complet noi. Am însă convingerea că ne vom adapta repede şi că vom reuşi să obţinem rezultate bune în raliurile la care nu am luat startul niciodata şi că vom putea să ne valorificăm avantajul pe care-l avem în etapele în care am mai concurat pentru a ne atinge obiectivele propuse în acest sezon atât în IRC cât şi în campionatul naţional”, a spus Dorin Pulpea, copilotul lui Marco Tempestini.

În IRC echipajul Napoca Rally Academy va concura cu o masina Subaru Impreza R4. În Intercontinental Rally Challenge contează, pentru întocmirea clasamentului general la fiecare grupă, cele mai bune 8 etape din totalul de 13 incluse în calendar. Tempestini a dezvăluit că este pregătit chiar pentru o suplimentare a prezenţelor în IRC dacă acest lucru va fi necesar pentru îndeplinirea obiectivului. „În cazul în care mai avem nevoie de o etapă pentru a ne atinge obiectivul vom participa la o etapă suplimentară. Nu avem vreo preferinţă anume. Pur şi simplu ne vom stabili strategia în funcţie de ceea ce se va întâmpla pe parcursul acestui sezon”, a mai spus Marco Tempestini.

Patrice Podină

Foto: nra.ro

Taguri: raliu, tempestini, irc
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.